Intermediară cu locul nouă

0
111

• CS Minaur Baia Mare – CSU de Vest Timişoara •

CS Minaur Baia Mare primeşte azi, 15 noiembrie, vizita locului nouă în Seria B din Divizia A, CSU de Vest Timişoara, partidă ce contează pentru etapa a X-a. Disputa dintre cele două combatante va debuta la ora 16.00 în sala sporturilor „Lascăr Pană” şi va fi arbitrată de arădenii G. Beldiman / A. Moldoveanu. Fetele antrenate de Simona Maior Paşca şi Ioana Marta abordează acest joc din postura de lidere ale seriei, cu maximum de puncte, iar din această perspectivă este favorită certă la obţinerea celor trei puncte. Cele două combatante sînt despărţite de 15 puncte în clasament şi este greu de crezut că putem asista la o surpriză. Băimărencele vor bifa, mai mult ca sigur, un nou succes, care le va menţine în fotoliul de lider şi va păstra, totodată, diferenţa de trei puncte faţă de principala contracandidată la promovare, SCM Timişoara. De altfel, cele două favorite vor merge cap la cap pînă în etapa a treia a returului, cînd se va decide, cu siguranţă, formaţia ce va promova direct în Liga Florilor.
Preţul unui bilet la partida de azi costă 5 lei, iar abonaţii pot asista la meci pe baza abonamentelor ce şi le-au procurat înaintea începerii sezonului.
Programul etapei 10 (miercuri, 15 noiembrie): SC Mureşul Târgu Mureş – ASC Corona 2010 Braşov II; KSE Târgu Secuiesc – CSU Oradea; ACS Odorheiu Secuiesc – CS Dacia Mioveni 2012; SCM Timişoara – ACS Crişul Chişineu-Criş; CSU Reşiţa – ACS Olimpic Târgu Mureş; CS Minaur Baia Mare – CSU de Vest Timişoara, ora 16.00; Naţional Râmnicu Vâlcea – FC Argeş 26-28 (s-a disputat în devans).

Penalizări
*ASC Corona 2010 Braşov II (-1 punct, folosirea unei jucătoare fără drept de joc)
*SC Mureşul Târgu Mureş (-3 puncte, neprezentare).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.