Cu elevii, despre consecinţele consumului de droguri, în Baia Sprie

0
266

Poliţia oraşului Baia Sprie a susţinut o activitate preventivă cu elevii Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie, iar informaţiile furnizate au vizat prevenirea consumului de droguri şi etnobotanice în rândul tinerilor.
La dezbateri au participat şi reprezentanţi din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Penitenciarului Baia Mare. Publicul, format din 150 de elevi ai claselor VII-XII şi 22 de cadre didactice, a fost deosebit de interesat de tema dezbătută, adresând întrebări atât specialiştilor, cât şi celor doi deţinuţi prezenţi în sală.
Este vorba de două persoane condamnate pentru comiterea de infracţiuni la regimul drogurilor, respectiv infracţiuni cu violenţă (tâlhărie) care au povestit despre modul în care au început să consume astfel de substanţe, declinul care a urmat pentru ei şi, într-un final, condamnarea şi încarcerarea în penitenciar. Totodată, aceştia au prezentat aspecte din viaţa trăită după gratii, greutăţile cu care se confruntă şi regretele pe care le au în fiecare clipă pentru deciziile luate şi faptele săvârşite.
Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog Maramureş au prezentat un material video care ilustrează efectele nocive ale consumului de droguri asupra sănătăţii fizice şi psihice.
Şeful Poliţiei Oraşului Baia Sprie, subcomisar Turda Gheorghe, având experienţă în combaterea criminalităţii organizate, a făcut o sinteză a principalelor categorii de droguri, cu accent pe efectele distructive ale fiecăreia şi a punctat pedepsele ce pot fi aplicate atât consumatorilor, cât şi traficanţilor.

Un tânăr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au reuşit documentarea activităţii infracţionale a unui tânăr, de 28 de ani, din municipiu. Acesta a fost reţinut şi prezentat instanţei care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt, furt calificat şi tâlhărie după ce, în perioada septembrie – noiembrie a.c., a sustras bunuri, din mai multe unităţi hoteliere şi societăţi comerciale de pe raza municipiului.
În majoritatea cazurilor, tânărul a profitat de neatenţia recepţionerilor, cărora le-a sustras bani, telefoane mobile sau genţi.
Într-unul din cazuri, tânărul a folosit violenţa pentru a-şi asigura scăparea după ce a fost surprins în timp ce sustrăgea bani din sertarul casei de marcat a unui magazin situat pe strada Grănicerilor.

ATENŢIE la SMS-urile care vă anunţă că „aţi câştigat un premiu”

Revine în peisajul infracţional o metodă de înşelăciune care a făcut multe victime, în anii trecuţi, şi în judeţul Maramureş. Este vorba despre metoda prin care victima este anunţată că este fericita câştigătoare a unui premiu substanţial, oferit de o firmă cu renume, dar pentru a intra în posesia premiului aceasta trebuie să depună o sumă de bani într-un cont.
Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată, marţi, de un bărbat, de 40 de ani, despre faptul că a fost înşelat cu suma de 1.150 lei de persoane necunoscute. Din declaraţiile victimei, acesta ar fi primit un mesaj, pe telefonul mobil, în care era anunţat că a câştigat un laptop şi suma de 10.000 de euro, în urma unei extrageri efectuate de o firmă de electrocasnice. Pentru a intra în posesia premiului, bărbatul a fost sfătuit să depună într-un cont bancar o sumă de bani, lucru pe care l-a şi făcut. Ulterior, a realizat că a fost înşelat şi a anunţat poliţia.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi pentru identificarea autorilor.
Poliţiştii maramureşeni recomandă cetăţenilor să NU SE LASE ÎNŞELAŢI, să nu dea crezare unor mesaje privind câştigarea unor sume substanţiale sau a unor bunuri de valoare dacă nu au cunoştinţă de derularea unor astfel de campanii de către o anumită firmă, mai ales dacă li se solicită bani pentru a intra în posesia aşa-zisului „premiu”.

Ţigări confiscate în Repedea

Marţi, 14 noiembrie, poliţiştii din Leordina au efectuat o acţiune de verificare a activităţilor de comerţ în piaţa agroalimentară din comuna Repedea.
Poliţiştii au identificat o femeie, din Poienile de sub Munte, care deţinea 85 pachete cu ţigări, netimbrate în România. Acestea erau ascunse între mai multe baticuri, în vederea comercializării ilicite.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării iar poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.