Vineri, 17 noiembrie 2017, cu începere de la ora 17.00, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, în colaborare cu Asociaţia Prietenii Spitalului ”Dr. Constantin Opriş” şi Dr. Margareta Pîrvănoiu, şeful secţiei Neonatologie, organizează, în premieră locală, ”Ziua Mondială a Prematurului” în Baia Mare. Evenimentul, care se anunţă unul de excepţie, va fi organizat în cadrul Restaurantului ”Grand Gala Il Padrino”. Scopul acestei gale este unul caritabil, dorindu-se achiziţionarea unui incubator şi pătuţuri de ultimă generaţie pentru Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.
Ziua Mondială a Prematurităţii este marcată, anual, la 17 noiembrie. Iniţiată de Fundaţia Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuţilor, în 2010, şi marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune naşterea prematură.
Evenimentul, gândit până în cele mai mici detalii cuprinde cină, spectacol de dans oferit de ”Prodance Baia Mare”, dar şi o prezentare de modă în organizarea Alexandrei Danciu.
Un număr de 12 prematuri, cu vârste cuprinse între 1 şi 2 ani vor defila pe scenă, în aplauzele invitaţilor. Micuţii manechini sunt copii care s-au născut, în ultimii doi ani, în Spitalul Judeţean din Baia Mare, având între 800 de grame şi 1,1 kilograme la naştere şi care s-au dezvoltat, frumos şi armonios, pe Secţia de Neonatologie, sub îngrijirea medicului-şef, Margareta Pîrvănoiu: ”Terapia Intensivă Neonatală este locul unde începe visul părinţilor care speră să aibă un copil sănătos, visul – care, din nefericire, pentru unii se destramă. Este un privilegiu şi o imensă responsabilitate să ai grijă de nou-născuţi. Însă, dacă aceştia trebuie să treacă pragul TINN, implicarea şi responsabilitatea noastră este cu mult mai mare. Noi, cadrele medicale, în momentul în care deschidem uşile acestui compartiment, suntem întâmpinaţi adesea cu alarme şi cu o intensă activitate. Sunt zile când ai impresia că nu atingi pământul, sunt zile când nu ai timp nici să respiri. Nou-născuţii sunt atât de mici şi fragili, încât situaţia lor se poate schimba în orice clipă. A-i încuraja şi a-i sprijini pe părinţi este cel mai delicat lucru. Încercăm să îi liniştim, deoarece suntem împreună în acest carusel. De cele mai multe ori, strădania noastră are rezultate, însă există şi situaţii cu final nefericit. Pe unii îi conducem spre uşă, după un drum greu şi dificil, alţi copii sunt transferaţi pe alte secţii, având nevoie de terapii suplimentare. Un scurt moment de răgaz şi alergăm iar, cu balonul de resuscitare, ştiind că un nou prematur are nevoie de ajutorul nostru. Dar când mamele părăsesc maternitatea, după săptămâni sau chiar luni de luptă asiduă, lacrimile, zâmbetele şi îmbrăţişările de la final nu au nevoie de alte cuvinte…”, a arătat dr. Margareta Pîrvănoiu, medicul-şef al Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.