Se vorbeşte-n târg, pe la colţuri, cum că România este condusă de către ”alţii”, ascunşi de ochii lumii, de către oamenii umbrelor. La vot s-au înscris doar unii, pe care-i ştim de ani de zile. Prin urmare, cine sunt ”alţii”? Tot din gura satului am aflat că ar exista un stat paralel, ce lucrează la butoane prin servicii: SRI şi SIE, FBI şi CIA, DNA şi… cine o mai fi. O fi adevărat, ori este doar o formă de manipulare?! De unde nu-i foc, nu iese fum! Ai noştri (politrucii) se tot văicăresc cum că nu ajung la butoanele puterii… Or fi prea sus butoanele şi ei prea scunzi sau prea rotunzi?
De unde vine puterea?
În economia de piaţă, capitalul este rege! Ai bani, ai putere. Banii sunt la companii, cele mari şi cele mici. O regulă simplă, la mintea lui Gigel, spune aşa: cu cât sunt mai puternice şi mai mari companiile, cu atât le creşte puterea de influenţă… politică.
Să luăm un exemplu: din primele 100 de companii care fac export, doar 3 (trei) sunt cu capital autohton. V-aţi prins acum de ce domnul etern guvernator de BNR plânge şi suspină? Cum că balanţa de plăţi este deficitară, că inflaţia o ia la goană, că nu sunt bune măsurile luate de guvernanţi şi că, atenţie!!!, cursul de schimb va fi lăsat în voia pieţelor?! Ce mai, descurcaţi-vă fraţilor, eu sunt de altă părere! Se văicăreşte domnul Mugur mai ales pentru acele măsuri care se doresc a-i scutura de praful cu impozite neplătite pe purtătorii de gulere albe. Bine, frate, dacă marii corporatişti nu vor să-şi plătească în întregime ceea ce se cuvine de drept statului român, tu, Guvern român, îndrăzneşti să-i zgândări? Să mai luăm un exemplu: 10% din veniturile proprii ale bugetului reprezintă obligaţii fiscale stabilite în sarcina a 4 (patru) mari companii, dintre acelea care administrează în folosul lor resursele ţării: petrol, gaze şi energie electrică.
Puterea vine de la bani! Prin vistieria statului cam bate vânt a pagubă, deci Guvernul nu prea are bani. Banii au rămas la companii, iar companiile nu vor să le dea ascultare lui nea Mişa şi lui nenea Tudose. Cum Guvernul n-are bani, nu are nici putere! Dar cine încasează ”na, na” de la Bruxelles că lucrurile merg prost pe la noi, că deficitul bugetar se duce-n sus, că infrastructura merge-n jos, că inflaţia creşte, că investiţii nu-s, că aia, că cealaltă? Aşa le trebuie dacă n-au… butoane!
De ce se ”revoluţionează” fiscal Guvernul?
Media abundă de ştiri şi opinii, vântură idei şi păreri, analizează şi dă cu presupusul despre ”ţopăiala fiscală” a Guvernului, aşa cum a numit-o Domnul prezidente! Că sunt bune sau nu vom trăi şi vom vedea! Un lucru-i sigur: aceia mulţi şi prost plătiţi nu vor pierde nimic. Poate vor mai cârpi câte un leuţ în plus. Dincolo de pleiada de argumentaţii venite din partea analiştilor, ideea suportării contribuţiilor de către angajaţi nu-i rea, în sine. Altele sunt rele. În primul rând, faptul că guvernanţii nu au motivat în clar şi fără teamă în faţa corporatiştilor scopul, efectele şi procedura pentru care au iscat atâta zarvă.
Să le luăm pe rând!
Scopul ţine de dorinţa de creştere a gradului de colectare a veniturilor. Nu trebuie să deţinem piatra filosofală a fiscalităţii ca să înţelegem că stopajul la sursă se plăteşte de către fiece angajator, înaintea celorlalte impozite. Asta pentru că fapta de a nu plăti ceea ce ai reţinut pe statul de salarii înseamnă infracţiune, cu drumuri pe la DIICOT şi procese prin instanţe.
Efectele scontate au legătură cu limitarea evaziunii fiscale pe acest segment, mai ales la nivelul marilor companii. Mai precis, de anihilarea transferurilor financiare dinspre marile companii către societăţile-mamă din străinătate, pe calea redevenţelor, împrumuturilor, know-how-ului, mărcilor de fabricaţie, licenţelor de producţie etc. Şi ”fentarea” contribuţiilor către statul român.
Procedura vizează simplificarea mecanismului de administrare fiscală, pe segmentul contribuţii, respectiv o creştere a capacităţii de control şi urmărire a acestor obligaţii fiscale.
Cum domnii din Guvern nu au explicat ce vor, lumea nu a înţeles şi s-a zbârlit la coamă! Simţindu-i pe guvernanţi cu lecţiile nefăcute, corporatiştii şi-au trimis mesagerii să agite spiritele prin pieţe şi pe la televiziuni. Păi, bine, domnule ministru de finanţe, chiar aşa?! N-ai curaj să zici ce te doare?! Spune, tată, ce te doare! Zi-i ”boborului” care-i baiul şi o să vezi că lumea va pricepe mult mai uşor decât tine!
Cine are butoanele?
Se ştie că aceia care deţin puterea nu prea vor să o cedeze… Cum se dobândeşte puterea într-o democraţie? Răspunsul este limpede: prin alegeri. Cine câştigă alegerile? Ei, de aici încolo intrăm pe un teren accidentat. Să păşim cu grijă, să nu ne împiedicăm de ceva mobilier de prin sufragerie… În economia de piaţă puterea economică este dominantă. Forţa economică este mai presus de cea politică. Economia va dicta politicului ce şi cum să facă. Nu este normal aşa, dar asta se întâmplă când cei care-şi zic politicieni se află la cheremul deţinătorilor de capitaluri. Şi ar mai fi ceva: dacă politrucii sunt şantajabili, păpuşarul manevrează mult mai uşor paiaţele, astfel încât rolul jucat în piesa puterii să fie pe placul regizorului. Uneori şi al publicului: panem et circenses!
Păi, n-ar fi mai bine fără alegeri, iar cu banii economisiţi să construim 100 km de autostradă?
Poate aşa, după 100 de ani, vom reuşi să unim Transilvania cu Regatul!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
