Meci facil cu ultima clasată

0
140

• CS Minaur Baia Mare II – Adep Satu Mare •

În etapa a IX-a a Diviziei A, Seria B, echipa satelit a CS Minaur va primi vizita ultimei clasate, Adep Satu Mare, meci ce este stabilit pentru duminică, de la ora 17.00, în sala „Lascăr Pană”. Ocupantă a locului 8, CS Minaur nu va avea nici un fel de probleme în adjudecarea punctelor puse în joc, adversarul din judeţul vecin fiind unul modest, ce nu supără aproape pe nimeni. Dovadă stă locul din clasament, ultimul, sătmărenii avînd pînă acum un singur succes, dar nu are nici punct. Fiindcă nu s-a prezentat la Târgu Jiu, iar FRH i-a penalizat. Cum echipa mare nu are etapă la acest final de săptămînă, tehnicianul Raul Fotonea va trimite o parte dintre jucători la satelit, în special cei care au evoluat mai puţin în Liga Zimbrilor, pentru ca aceştia să aibă cît mai multe meciuri. Indiferent pe cine va miza antrenorul Florin Mironescu în această dispută, soarta celor trei puncte este clară, CS Minaur II fiind favorită certă. CS Minaur II se clasează pe locul 8 înaintea etapei, cu 7 puncte, avînd la activ două victorii, un egal şi patru înfrîngeri. Partida dintre băimăreni şi sătmăreni va fi condusă de cuplul timişorean O. Durnea / F. Toacă.
Programul etapei 9 • Sîmbătă, 18 noiembrie: HCM Sighişoara – CS Universitatea Cluj-Napoca • Duminică, 19 noiembrie: CSM Şcolar Reşiţa – CSM Oradea; Universitatea Craiova – CNE Sighişoara; CS Minaur Baia Mare II – Adep Satu Mare, ora 17.00 • Luni, 20 noiembrie: CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu – CS Universitar Politehnica Timişoara; HC Sibiu stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.