Prima etapă a concursului Le’s Get Green!

0
167

• Au participat 96 de cadre didactice din şcolile şi liceele din Maramureş

De curând a avut loc prima etapă din cea mai amplă competiţie naţională de educaţie ecologică, Let’s Get Green!, un proiect organizat de Let`s Do It, Romania! în parteneriat cu Kaufland România, prin care şcolile din România pot câştiga o transformare completă de 15.000 euro.

Proiectul constă într-o competiţie destinată şcolilor din toată ţara, desfasurată pe baza unei platforme online, unde şcolile vor putea încărca toate materialele create.
Şcolile vor realiza activităţi şi vor primi punctaje, pe baza unui regulament: training eco pentru profesori; training eco pentru copii; concurs de colectare selectivă; curăţenie în comunitate.
În cadrul Colegiului “George Bariţiu” din Baia Mare, 96 de cadre didactice, responsabile de coordonarea proiectului din şcolile şi liceele înscrise în proiect, din Maramureş, au participat la prima etapă, cea de formare – ECO PROFESOR.
Cei mai competitivi şi ecologişti profesori din 17 şcoli maramureşene s-au familiarizat cu ceea ce înseamnă educaţia ecologică, regulamentul concursului şi activităţile proiectului.
Formatorul sesiunii a fost, prof. Silvia Pop, coordonatorul Let’s Do It, Romania! la nivelul judeţului Maramureş. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.