România suprarealistă

0
180

În ultima vreme, ni se propune un leagăn al timpului nostru în care este un prunc ce plînge cam mult. S-a făcut frig în casă şi gospodarul este cu lemnele pe sfîrşite. Nici biberonul nu-i o soluţie pentru scîncet. Cînd a crescut mare, pruncul şi-a făcut o frumoasă profesie din plîns. Toată ziua şi seara, apoi în reluare, cel acum crescut mare se văicăreşte pe la Televiziuni că este frig în lume, iar reflexul biberonului nu i-a fost suficient. A vrut mese întinse, cărţi închise, cădelniţe aprinse. Şi pe mine mă tulbură lumea politică în vîrtej. Scriu despre întîmplările care au devenit fierbinţi, dureroase pentru viaţa cotidiană. Cum este şi împuţinarea fără explicaţii a chioşcurilor de ziare. Atentat la informaţie. Asta nu preocupă pe nimeni. În schimb, sîntem sufocaţi de un singur subiect, obositoarea poveste a unui personaj trecător cu numele Liviu Dragnea. Nu am nimic cu personajul, cînd avea ochi mai jucăuşi l-am asemănat cu un actor italian ce a trezit interesul unei profesoare de estetică. Nu a mai existat altă ştire decît Liviu Dragnea la DNA! Atît de mult s-a strîns iritarea în jur, că un consilier onorific al premierului Tudose (acelaşi partid) a cerut demisia liderului PSD „pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul policitienilor”. Mai spune avocatul demisionar: „Oare cît timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care pînă acum l-a protejat şi i-a fost partener? Nu de alta, dar sîntem ca într-o colivie. Cam de mult timp”. Ca să fim în ton cu o parte a lumii, cred că domnul Dragnea nu are nici o vină. El este un om bun, înconjurat de o căldură (aparentă, după cum se vede) pesedistă, adică de apropiaţi şi domnişoare.
Atunci, firesc, ne întrebăm: cine poartă vina? Liviu Dragnea, care ar fi făcut ce nu trebuie şi nu recunoaşte, ori DNA, care a prins pe el bănuieli … nebănuite şi ţine cu tot dinadinsul să-i arate că Direcţia are dreptate, aşa că i s-a mai deschis un dosar. Astfel cazul Dragnea e unic. Acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi de abuz în serviciu, nu se dă plecat. Mă întreb ca omul de pe margine: de ce atîta încetineală din partea instituţiilor statului român (şi celor europene) pentru a lămuri această situaţie. Cum la justiţie nu mă pricep, mă las dus de valul unei realităţi care curge ca un rîu ce nu se varsă nicăieri. Cei apropiaţi politic îl înconjoară cu nevinovăţie, alţii mai radicali îi cîntă sfîrşitul politic. Eu mă aflu la o distanţă legală faţă de aceste emoţii. Din partea mea, Dragnea cu partidul lui trăiască cît Gutîiul, dar să împrumute de la munte semeţie, ozon şi dreptate ca brazii ocoliţi de furtună. Adică să iasă din derizoriul cotidian, să aibă proiecte articulate şi mai multe certitudini. Că speranţa vine de la sine. Eu nu pricep cum nişte oameni care şi-au pus în gînd să conducă ţara mai mult o încurcă, nu-s în stare să ne explice binele şi răul care ne înconjoară. Ba o mai şi jefuiesc. Multă lume este zăpăcită de atîta vorbărie despre Codul fiscal şi Legile justiţiei. Atîta imaginaţie s-a consumat în ultima vreme pe aceste subiecte, încît România a devenit o ţară suprarealistă. Adică ceva din sondarea subconştientului, visului, delirului în care spaţiile umane scapă de controlul conştiinţei. Era un program cu referire la artă, dar a avut convulsii şi din pricina vederilor politice. Cînd îi aud vorbind fără margini despre propria condiţie, trăiesc un sentiment suprarealist. La sfîrşitul acestui text mă întreb: oare am eu dreptate în păreri? Dar dacă bravii noştri conducători ne duc pe un drum bun, iar noi nu ne dăm seama? Cînd ne-au cerut votul, erau în deplină libertate de expresie. Acum s-au autocenzurat. Cei mai mari critici ai coaliţiei au fost tocmai premierii ei: Grindeanu, Tudose, Ponta. Haiducia promisiunilor este un pericol pentru bunul-simţ. Ţara noastră este frumoasă – bogată nu ştiu cînd a fost. Acum este urîţită, sărăcită şi codaşă la multe. Nu vedeţi că nu ne mai pun alături de Bulgaria? Domnilor, dacă v-aţi legat de ţară, nu o răniţi! Căci nici din ce se poate nu se face. Doamne, ajută-i!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.