Opt sute de motociclişti la Băiuţ

0
275

La a V-a ediţie a Festivalului de motociclism de la Băiuţ, eveniment moto organizat recent de Asociaţia „Rock N’Road”, preşedinte Csabi Rusiczki, s-au adunat circa 800 de motociclete. Donaţiile au fost de 8.000 lei, duble faţă de anul trecut, 2016. Banii vor fi folosiţi pentru copii aflaţi în dificultate.
Pe parcursul celor trei zile de distracţie, motocicliştii veniţi din toate colţurile ţării şi din afară au participat la multe întreceri, mai mult sau mai puţin sportive: concursul de gătit guiaş, concursul de prindere a găinii, muşcarea unui crenvurst de pe motocicleta în mers, motorul cu cel mai puternic „urlet”, încercarea cailor putere prin punerea roată în roată a motocicleteler. A fost aprins un uriaş foc de tabără şi s-a băut multă bere, alături de grătarele cu mititei cu muştar şi muzica rock.
Totul s-a desfăşurat într-o atmosferă de prietenie şi veselie, unde spiritul de fair-play a plutit peste locul numit Tăul Tocilei. A fost o ediţie splendidă, fără nici un eveniment nefericit, şi datorită organelor de ordine, jandarmi şi poliţişti, care nu au avut altceva de făcut decît să participe şi ei la manifestarea cîmpenească.
Dacă filmele ne-au obişnuit cu ideea că „benzile” de motociclişti înseamnă lipsă de reguli şi de bun-simţ, tîlhării, sex şi droguri, cînd vorbim de Rock N’Road este valabilă doar partea cu motoare puternice şi muzică rock. Plus caritatea, deoarece, în fiecare an, sumele colectate au fost donate în acţiuni umanitare, pentru ajutarea oamenilor săraci şi a familiilor nevoiaşe, copii din orfelinate, copii cu handicap, familii cu datorii la magazinul de alimente.
Ei sînt motocicliştii de la Rock N’Road, care respectă limita de viteză, dau un bun exemplu în traficul rutier, sînt soţii şi părinţi model. Dar care ştiu şi să se distreze împreună.
A consemnat Cristian BUDA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.