Personal insuficient la Primăria Rona de Sus

0
101

Administraţia locală din comuna Rona de Sus funcţionează cu personal redus la jumătate faţă de cât prevede organigrama oficială a instituţiei. Secretarul primăriei are şi atribuţii pe asistent social şi lipsesc oameni din compartimentul Urbanism.
Posturile respective pot fi scoase la concurs, însă devine o problemă încadrarea în fondul de salarii. În consecinţă, conducerea aşteaptă să vadă ce va aduce anul viitor. Ilie Coposciuc, viceprimarul comunei Rona de Sus, ne spune: „În organigramă cred că ar trebui să fim 30 de angajaţi în primărie, însă funcţionăm cu 14 persoane, aici intrând şi primarul. Nu este uşor. Sunt zile când mai poţi respira, dar avem zile când nu-ţi vezi capul de lucru şi tragi până seara…. Noroc că ne-au mărit salariile şi cât de cât funcţionarii sunt mulţumiţi. Bugetul actual ne va ajunge până la finalul anului, chiar dacă au fost aceste măriri. Deci nevoie de oameni în plus ar mai fi, dar deocamdată ne descurcăm cum putem, ce să facem… Este foarte bine că s-au mărit salariile, nu mai trebuie să se gândească omul cum să facă un leu în plus ca să poată trăi decent”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ