Sancţiuni de 29.000 lei pentru comerţ ilicit

0
233

În perioada 22 – 23 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat activităţi pentru protejarea populaţiei împotriva unor fapte de comerţ ilicit şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul contrabandei cu ţigarete şi comerţului cu produse agroalimentare.
În cele două zile, poliţiştii au verificat 14 persoane fizice şi 23 de societăţi comerciale. Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 29.000 lei. Poliţiştii au indisponibilizat produse alimentare expirate, ţigări şi fructe ce urmau a fi comercializate ilegal şi au ridicat în numerar aproape 1.300 lei.

Dosar penal pentru furt şi tentative de furt în Vişeu de Sus

Activităţile de cercetare şi documentare efectuate de poliţiştii din Vişeu de Sus au dus, joi, 23 noiembrie, la soluţionarea unui furt şi a două tentative de furt comise pe raza oraşului. Bănuit de comiterea faptelor este un tânăr, de 21 de ani, din oraş.
Investigaţiile efectuate au relevat că cel în cauză a pătruns în noaptea de 2/3 septembrie a.c. într-un imobil de pe strada Mihai Eminescu, din oraş, de unde a sustras 700 de lei şi 300 de euro.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că, în noaptea de 18/19 noiembrie a.c., tânărul a mai încercat să pătrundă în acelaşi imobil de pe strada Mihai Eminescu, însă de această dată fără succes, dar şi într-un alt imobil de pe strada Vânătorilor, de unde nu a sustras nimic.
Pe numele lui, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea lui la răspundere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.