Şi mai departe de play-off!

0
283

CS Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti 21-28 (12-13)

Lucrurile devin tot mai clare în ceea ce priveşte situaţia echipelor care vor accede în play-off după terminarea sezonului regulat. Din păcate, CS Minaur Baia Mare este puţin probabil să se regăsească printre acestea, după rezultatul consemnat în meciul de acasă cu CSM Bucureşti. Elevii lui Raul Fotonea au pierdut disputa decisivă cu gruparea din capitală, scor 21-28 (12-13) şi s-a îndepărtat şi mai mult de ţinta propusă pentru această stagiune. Un eşec venit pe fondul unei prestaţii foarte modeste în partea secundă, băimărenii acuzînd şi lipsa a două piese importante, în special a francezului Pierre Ragot, şi a pivotului Mihai Buşecan, ambii încurajîndu-şi colegii din tribună din pricina problemelor medicale. Nu omitem nici faptul că şi cuplul Stark/Stefan a avut o contribuţie la acest rezultat, cei doi arbitri judecînd fazele litigioase în momentele cheie pro CSM Bucureşti. Trebuie să recunoaştem şi faptul că CSM Bucureşti este cu două clase peste echipa noastră, cu care am izbutit să ne luptăm de la egal la egal doar în prima repriză. Realist vorbind, în acest moment, Minaur nu are un lot competent, comparativ cu restul echipelor ce se află în play-off şi cu bugete mult mai mari decît ale noastre, pentru a emite pretenţii de a se regăsi în partea superioară din Liga Zimbrilor.
Două goluri încasate de gazde fac ca oaspeţii să se afle în avantaj după primele două minute, 0-2, dar băimărenii egalează în minutul 6, profitînd şi de superioritatea numerică, prin eliminarea lui Novanc. Urmează o perioadă de aproximativ zece minute în care ambele echipe merg cap la cap. Minaur intră pentru prima oară în avantaj în minutul 15, 7-6, cum la fel se va întîmpla şi în minutul 19, 9-8, acestea fiind singurele momente cînd băieţii lui Raul Fotonea s-au aflat la conducere. Vlad Caba simte momentul neprielnic al elevilor săi, solicită time-out, iar roadele se văd cu trei goluri consecutive, 9-11 (24′). Tot două goluri vor avea vizitatorii şi în ultimul minut, 11-13, dar schema băimărenilor din ultimele secunde discutată la time-out iese excelent, Lazic reducînd diferenţa la un singur gol printr-o reuşită din aeriană, 12-13. Debutul părţii secunde îi surîde grupării din capitală, care se distanţează la cinci goluri, 13-18 (37′). Gazdele încearcă să revină şi se apropie la trei goluri – 15-18 (40′), avînd posibilitatea să reducă handicapul la minus doi, însă Haiduc iroseşte şansa pe contraatac. Imediat CSM-ul reface diferenţa de cinci goluri – 15-20 (43′). Minaur nu renunţă şi avem iarăşi trei goluri de recuperat, în două rînduri – 17-20 (48′), 19-22 (53′). Cu jucători mai valoroşi la dispoziţie, CSM Bucureşti controlează ultimele secvenţe ale partidei şi se distanţează decisiv – 19-25 (55′), 20-28 (59′), 21-28 (60′). • Sala sporturilor „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.200. • Arbitri: Bogdan Stark (Bucureşti) / Romeo Ştefan (Ploieşti). Observator FRH: Ioan Ciobanu (Bacău). • Aruncări de la 7 m: 5-8 (transformate 4-7; au ratat: Sabou, respectiv Garcia Robledo). Minute eliminare: 6-8. • CS Minaur Baia Mare: R. Pop (8 intervenţii), Bucătaru (5 intervenţii, a apărat un 7 m) – Popescu 4 (3 din 7 m), Lazic 3, Mureşan 3, Căbuţ 2, Haiduc 2, Câmpan 2, Cristescu 2, Marta 1, Sabou 1 (1), Halcă 1, Nagy, Botea, Y. Pop, Mihai. Antrenor: Raul Fotonea. • CSM Bucureşti: Sunjic (10 intervenţii, a apărat un 7 m), Blazevic, Ciobanu – Garcia Robledo 10 (5 din 7 m), Onyejekwe 5, Humet 3, Negru 3 (2), Tiumentev 2, Georgievski 2, Novanc 1, Rotaru 1, Mănescu 1, Şomlea, Ramba, Hrastnik, Militaru. Antrenor: Vlad Caba.

Rezultatele etapei 12: HC Vaslui – AHC Dobrogea Sud 25-28; AHC Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti 30-29; CSA Steaua Bucureşti – CSM Focşani 2007 28-23; CSM Făgăraş – SCM Politehnica Timişoara 21-23; AHC Dunărea Călăraşi – CSU Suceava 33-29; CS Minaur Baia Mare – CSM Bucureşti 21-28; HC Odorhei – CS Politehnica Iaşi 39-20.

Etapa viitoare • Vineri, 1 decembrie: AHC Dobrogea Sud – CSA Steaua Bucureşti, ora 17.00, Digi Sport şi Telekom Sport • Sîmbătă, 2 decembrie: SCM Politehnica Timişoara – CS Minaur Baia Mare, ora 16.00, TVR 2 • Duminică, 3 decembrie: CSU Suceava – HC Vaslui; CS Politehnica Iaşi – CSM Făgăraş; CSM Focşani 2007 – AHC Potaissa Turda; CSM Bucureşti – AHC Dunărea Călăraşi, ora 11.00, Digi Sport şi Telekom Sport; Dinamo Bucureşti – HC Odorhei, ora 16.30, TVR 1.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.