În 6 decembrie 2017, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Vişeu de Sus, în parteneriat cu Centrul Cultural-Social şi Clubul Rotary, organizează Simpozionul judeţean ”Artterapia – limbajul universal al copilăriei”, ediţia a V-a, pentru stimularea potenţialului artistic al copiilor din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi special. Se adresează preşcolarilor şi elevilor din învăţământul special şi învăţământul de masă, şi profesorilor acestora, care sunt invitaţi să trimită lucrări de arte plastice şi decorative cu tema ”Iarna”, ce rămân în proprietatea organizatorului. Activitatea va avea trei ateliere: arte plastice (pictură, desen, grafică), arte decorative (textile, ţesături, cusături, bijuterii manuale ţesute) şi arte vizual- auditive, meloterapie, artă dramatică. Secţiunea de referate cuprinde lucrări realizate în Power Point, prezentate de cadrele didactice (max. 10 minute).
Înscrierile se pot face până în data de 29 noiembrie 2017, data poştei, sau pe mail: kolozsvari_angela@yahoo.com, până luni, 4 decembrie. Fiecare participant la simpozion va trimite lucrările, fişa de înscriere, acordul de parteneriat semnat şi ştampilat, în dublu exemplar, un plic A4 timbrat (fără taxă de înscriere) pe adresa: Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Vişeu de Sus, str.22 Decembrie nr. 30, Vişeu de Sus, Maramureş, cu specificaţia: Pentru Simpozionul ”Artterapia – limbajul universal al copilăriei”. Fiecare elev/profesor îndrumător va primi diplomă de participare. Informaţii de la Angela Kolozsvari (tel. 0740085073, e-mail: kolozsvari_angela@yahoo.com). N.G.