PSD-ALDE-UDMR refuză să respecte recomandările CE din MCV

0
234

Deputatul USR de Maramureş, Vlad Duruş, avertizează că, după trei zile de dezbatere în Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de Florin Iordache, au fost adoptate multe modificări periculoase care schimbă legislaţia juridică şi subminează independenţa magistraţilor.
Una dintre cele mai importante modificări aduse de către PSD-ALDE-UDMR lasă preşedintelui ţării un simplu rol decorativ în procedura de numire a procurorilor şi judecătorilor. PSD-ALDE-UDMR refuză să respecte recomandările Comisiei Europene din MCV şi să consulte Comisia de la Veneţia în legătură cu aceste modificări”, a explicat deputatul USR de Maramureş, Vlad Duruş, membru în Comisia juridică.
Senatorul PSD Eugen Nicolicea a propus una dintre cele mai periculoase modificări cu privire la independenţa procurorilor, care prevede că „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministerului Justiţiei”, deşi iniţial textul prevedea faptul că procurorii „se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii”. Practic, procurorii devin subordonaţi politic lui Tudorel Toader.
Foarte periculoasă este şi o altă modificare cu privire la controlul magistraţilor de către comisiile parlamentare. În textul iniţial al legii se prevedea că doar „Consiliul Superior al Magistraturii poate verifica dacă un magistrat a colaborat cu vreun serviciu de informaţii”. În forma propusă de PSD-ALDE, textul este completat cu „verificarea se face de către CSAT şi Comisiile speciale parlamentare pentru controlul serviciilor de informaţii”, inclusiv din oficiu. Comisiile parlamentare de control al serviciilor secrete vor avea dreptul să stabilească dacă declaraţiile magistraţilor cu privire la colaborarea cu serviciile secrete sunt veridice sau nu.
„Aceasta este o încălcare flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat şi un instrument de intimidare a magistraţilor, pentru că se permite unei structuri politice să ia decizii în legătură cu cariera magistraţilor. Cei care anchetează şi judecă persoane acuzate de fapte de corupţie vor deveni rapid ţinta politicienilor cu posibilitatea de a-i destitui de îndată din funcţie. Aspectele care ţin de cariera magistraţilor nu ar trebui să fie la îndemâna altei puteri din stat, aşa cum nici magistraţii nu pot să demită parlamentari sau miniştri”, a mai spus deputatul USR, Vlad Duruş.
Lucrările Comisiei continuă şi în această săptămână şi urmează să anihileze Inspecţia Judiciară şi să înfiinţeze Direcţia Specială de Urmărire a Magistraţilor. Parlamentarii USR sunt pregătiţi să se opună cu argumente solide şi fundamentate.
(P)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.