Superputerea poporului

0
103

Duminică, în marile oraşe din ţară, au fost proteste neautorizate, cică spontane, pentru care nimeni nu şi-a asumat răspunderea, nici partidele din opoziţie, nici confederaţiile sindicale BNS+ALFA, nici organizaţiile neguvernamentale… Zecile de mii de români au cerut retragerea proiectelor de legi ale justiţiei şi respingerea modificărilor fiscale. Cetăţenii au dreptul să-şi exprime nemulţumirile, însă în democraţie protestele credibile trebuie să respecte legea, adică să fie autorizate!
Participanţii au blocat traficul rutier, în numele dreptului la liberă exprimare, încălcînd regula mitingurilor şi libertatea de circulaţie a celorlalţi, contrar principiului egalităţii democratice în faţa legii. Cei din stradă au adus pancarte cu mesaje precum: „Un popor care votează corupţi, hoţi şi trădători nu este victimă, este complice!”, jignitoare la adresa celor care votează altfel decît ei. Manifestaţia civică s-a transformat brusc în politică, participanţii cerînd demisia Guvernului şi a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Vorbim de o criză politică prelungită, iscată de conflictul deschis între puterile statului, pe de o parte Justiţia şi apărătorii ei, printre care se află şi Preşedintele, iar pe de altă parte Guvernul şi Parlamentul, dominat de trei partide (PSD şi ALDE, cu abţinerea UDMR). Constituţia are mijloace democratice de soluţionare a acestor conflicte între puterile din stat, dar conducătorii români sînt mai degrabă temperamentali decît raţionali şi se ciorovăiesc precum în Ţiganiada – preferă dialogul prin sloganuri. Oricît de clară ar fi Constituţia, şefii ţării se ceartă la uşa cortului, metodă extinsă de cetăţeni, care se acuză unii pe alţii că votează corupţi, hoţi şi trădători, devenind complici.
Apare suspiciunea că nu am avea respect pentru lege, principiul de bază fiind provocarea insultătoare. Constituţia prevede altceva. Democraţia este reprezentativă şi se realizează de puterile judecătorească, legislativă şi executivă. În problemele publice importante, se poate organiza referendum, pentru a afla direct părerea alegătorilor. Schimbarea puterii politice se face prin alegeri, deci paşnic, incitarea la revoltă nu este democratică. Puterea în stat se împarte în trei şi abuzul este controlat reciproc, deci cele trei puteri independente trebuie să accepte acest lucru. Judecătorii nu pot să fie altfel, puterea lor va fi limitată atît de Parlament, prin legi, cît şi de Guvernul care aplică legile. Justiţia îi va sancţiona pe politicienii care abuzează de putere. În caz de neînţelegere a rolului fiecăreia, intervine Curtea Constituţională, prin revizia constituţionalităţii legilor. La noi, puterile nu se controlează, ci se contrează, se acuză reciproc, nu acceptă controlul celorlalte. Democraţia are soluţii, intervine Curtea Constituţională, iar în cele din urmă, poporul prin alegeri periodice.
Oamenii din stradă reclamă că politicienii îşi folosesc abuziv puterea contra Justiţiei, pe care o şicanează. Ar putea să le ceară procurorilor şi judecătorilor să-i cerceteze mai abitir pe miniştrii, parlamentarii, primarii bănuiţi. Dar nu fac asta, ci caută să rezolve conflictul constituţional cu argumente politice, fac de fapt politică, nu luptă pentru democraţie, cum pretind, ascund interese personale, de vreme ce militează pentru tratament diferit în situaţii similare. Ne-am aştepta de la manifestanţi să invoce respectarea libertăţilor individuale, valoarea fundamentală a unei democraţii. Nu îi apără pe cetăţeni, ci una dintre puterile în stat, miza fiind politică şi cu scopuri partinice.
Pentru a-şi îndeplini autoritatea, Guvernul trebuie să pretindă respectarea legii şi la aceste marşuri, prin obţinerea de autorizaţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ