Jandarmii montani în acţiune, în Cavnic

0
163

Marţi, în jurul orei 20.15, militarii din cadrul Postului Montan de Jandarmi Cavnic au fost solicitaţi să intervină, între localităţile Strâmbu Băiuţ şi Cavnic, într-o zonă fără semnal pe telefonul mobil, unde o persoană de sex masculin, în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti, s-ar afla cu autoturismul înzăpezit.
Pe baza coordonatelor, s-a stabilit locaţia ca fiind la aproximativ 500 m mai jos de Pasul Rotunda înspre localitatea Strâmbu Băiuţ. Jandarmii au ajuns la persoana respectivă, care se afla cu o autoutilitară de transport marfă blocat în zăpadă. Acolo mai era o persoană, cu un autoturism de teren, care venise în sprijin. Maşina a fost scoasă din zăpadă cu ajutorul autoturismului de teren.
Jandarmii reamintesc că drumul care face legătura între localităţile Cavnic şi Băiuţ este închis circulaţiei în perioada de iarnă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.