Ultima reprezentaţie din 2017

0
251

Unirea Dej – Ştiinţa Explorări Baia Mare

La finalul acestei săptămîni sînt programate meciurile etapei a 13-a, a doua a returului, în prima divizie a campionatului naţional de volei masculin. În cadrul acestei runde, ultima din 2017, Ştiinţa Explorări va juca în deplasare cu Unirea Dej. Partida va fi arbitrată de Mihai Coman (Bucureşti) şi Daniel Hadade (Zalău). Observator FRV va fi George Peicea (Bucureşti).

Ca de fiecare dată, întîlnirea dintre cele două combatante are statutul de derby local. În acest an, datorită bugetului şi lotului, dejenii sînt favoriţi, deşi evoluţia lor din primele 12 etape a fost sub pretenţiile afişate la startul sezonului.
Cele două echipe sînt în acest moment vecine de clasament. Unirea ocupă locul 9, cu 13 puncte, în timp ce Ştiinţa Explorări se situează pe poziţia a 10-a, cu 12 puncte.
În tur, băimărenii s-au impus pe teren propriu cu 3-2, după ce oaspeţii au condus cu 2-1 la seturi şi cu 13-8 în setul 4.
Programul etapei a 13-a (sîmbătă, 16 decembrie): SCMU Craiova – LMV Tricolorul Ploieşti (ora 12.45, Digi Sport 4); CSM Bucureşti – CSU UV Timişoara (ora 17); CSVM Zalău – Universitatea Cluj (ora 18); Unirea Dej – Ştiin­ţa Explorări Baia Mare (ora 18); Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti (duminică, 17 decembrie, ora 13.30, Digi Sport 4); Arcada Galaţi – CSŞ 2 CNE Baia Mare (6 ianuarie 2018).

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.