miercuri, 21 noiembrie 2018

Arhive Zilnice: 6 ianuarie 2018

Arhivele Naţionale Maramureş au şi atribuţie de control la instituţii de stat şi firme. Klara Guşeth, şef serviciu, ne explică: „Noi nu facem un scop din aplicarea amenzilor, însă găsim nereguli peste tot, probleme mai mari sau mai mici. Poate respectă o obligaţie, iar...

Azi, sărbătorim Botezul Domnului Iisus Hristos, iar mâine, 7 ianuarie 2018, va fi prăznuit Soborul Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, cel care L-a vestit pe Mesia. Sfântul Ioan Botezătorul a fost un exemplu pentru primii asceţi ai creştinismului şi pentru monahism. Mesajul...

Pentru etnicii ucraineni, astăzi, 6 ianuarie, este Ajunul Crăciunului. Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul mâine, 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial (Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1...

• Valoarea investiţiei: 1.600.000 lei Comuna Poienile Izei este vizitată de mulţi turişti din ţară şi din străinătate, aşa că administraţia locală se gândeşte să modernizeze şi să extindă iluminatul public. Reţeaua va fi extinsă şi va fi dotată cu becuri led, economice şi cu...

Răsfoind o publicaţie bucureşteană, am dat peste un anunţ ciudat la rubrica „Turism”. Articolul, intitulat „Tratament VIP în Ţara Oaşului”, enunţa: „Un pachet ce va atrage în special atenţia doamnelor vine tocmai din Baia Sprie, din zona Maramureşului. Pentru câteva zile, veţi avea parte...

Comuna Botiza are amenajat un minimuzeu al satului exact peste drum de primărie. Acesta conţine un foişor din lemn şi o casă veche de circa 100 de ani. Muzeul este împrejmuit cu gard tradiţional, fiind locul de întâlnire al fiilor satului. Şi turiştii care...

Casa Judeţeană de Pensii Maramureş ne informează: • cîştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 este 4.162 lei; • cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul asiguratului sau pensionarului la 4.162 lei, iar al...

Mă puteţi întreba: ce legătură este între colinde şi tenis? Aparent, niciuna. Ba mă puteţi suspecta de o încălcare a normei creştine propunîndu-vă o asemenea alăturare. Noi, românii, îi putem mulţumi Celui de Sus că am fost dăruiţi cu două nume care ne-au scos...

Andrei şi Mădălina Zlampareţ sunt doi tineri, soţ şi soţie, ambii pasionaţi de artă, dar şi de business. Au început împreună acest proiect, “Sinestezic” care li se potriveşte foarte bine deoarece, fiecare dintre ei are atuurile sale. Andrei Zlampareţ este managerul brandului şi a...

Peste 800 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe Baia Mare, din seara de Anul Nou, până în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2018. Dintre acestea, aproximativ 200 au fost aduse de Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD, în timp ce peste...

În noaptea de Anul Nou, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, nu s-a născut nici un copil. Primul născut în 2018 a fost o fetiţă, în data de 2 ianuarie – ne informează dr. Margareta Pârvănoiu, medic-şef la Maternitatea Baia Mare. Anul 2017 a...

Clubul Sportiv Minaur - club de drept public al Municipiului Baia Mare - şi Academia de Handbal Minaur Baia Mare vă invită la "Baia Mare Winter Cup" - cel mai puternic turneu internaţional de tineret din România. În cadrul turneului vor participa următoarele echi­pe: CS...

Naţionala de rugby a României se află înaintea unui important se­zon competiţional, se­zon care poate asigura prezenţa directă la Cupa Mondială din Japonia, din 2019. Campania de calificare va reîncepe odată cu returul Rugby Europe International Championship, competiţie ce va debuta pe 10 februarie,...

Modificarea salariului de bază lunar brut, cu indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, se înscrie în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării. Ca excepţie, în perioada 19 decembrie 2017 - 31 martie 2018,...

Joi, în jurul orei 12, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie produs pe DN 18, pe raza comunei Moisei. Un localnic, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism pe direcţia Borşa - Vişeu de Sus, a efectuat un viraj la...

Pompierii maramureşeni au lichidat trei incendii, din care două s-au manifestat la coşurile de fum. • Primul incendiu lichidat a fost în Vişeu de Sus. Flăcările au distrus circa 15 metri pătraţi de acoperiş din lemn, o centrală termică, 5 metri pătraţi de izolaţie din...

"În data de 23 decembrie 2017, aparatul telefonic s-a defectat. Fiind în preajma sărbătorilor Crăciunului, m-am gândit să nu le stric pe ale altora şi am decis să mă descurc cu telefonul mobil, deși mi-e greu, având deficiențe de auz. După Crăciun, am încercat...

Premiul Canadei pentru poezie, Griffin 2018 , va fi înmânat Anei Blandiana pe 7 iunie 2018. Născută la Timişoara în anul 1942, autoare de volume de poezie, povestiri, eseistică şi a unui roman, opera sa a fost tradusă în 26 de limbi însumînd 47...

Nici prea mulţi, dar nici prea puţini manifestă interes pentru a înţelege atmosfera vieţii din vremea răsturnată şi trecută. Sociologi, istorici, antropologi, din fiecare categorie un număr redus, îşi dau cu părerea şi cercetarea despre cum a fost în lumea care a... fost. Au...

În satul Borcut, aparţinător de oraşul Tg. Lăpuş, se află în fază de finalizare lucrările de construcţie a unui Centru social, executate de firma Gricon SRL (Marius Buda şi Florin Pop). Tăierea panglicii inaugurale va avea loc în următoarele săptămîni. Primarul Mitru Leşe al oraşului...

EDITORIALUL ZILEI