sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Arhive Zilnice: 20 ianuarie 2018

Schimbul de daruri la nivel înalt, în cadru oficial, poartă uneori înţelesuri mai puţin descifrate de marele public, alteori sînt amuzante, dar nu de puţine ori au o semnificaţie pur politică. Memorabil a rămas cadoul pe care Statele Unite l-a oferit Rusiei ca simbol...

Uniunea Salvaţi România, filiala Maramureş, organizează astăzi, începând cu ora 13, o întâlnire a parlamentarilor USR cu mediul de afaceri din judeţ. Senatorii şi deputaţii vor discuta cu oamenii de afaceri pe diverse probleme cu care aceştia se confruntă în prezent, încercând totodată să...

Ioan Lucian, preşedinte al Uniunii Naţionale a Patronatului Român, s-a întâlnit ieri cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, şi cu prefectul Vasile Moldovan. Ioan Lucian a arătat că îşi doreşte să facă o evaluare corectă a ceea ce înseamnă mişcarea patronală din judeţele ţării....

11 proiecte s-au aflat ieri pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, la care au fost prezenţi 20 din cei 23 de consilieri locali. Dintre acestea, două au făcut referire la atribuirea denumirii a două pieţe în...

Mai vârtos decât cu alte prilejuri, în acest an sărbătoresc, închinat Centenarului Marii Uniri, ziua de 21 ianuarie marchează o bornă a istoriei noastre pe care nu trebuie să o ignorăm. Căci e ziua în care, în urmă cu 166 de ani, s-a născut...

Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria comunei Şişeşti organizează mâine, 21 ianuarie 2018, un eveniment de evocare a lui Vasile Lucaciu, personalitate marcantă a Unirii de la 1 Decembrie 1918 (la 166 de la naştere). Manifestarea va avea loc la Muzeul Memorial "Vasile Lucaciu" şi...

Într-o atmosferă de sărbătoare, în ziua în care suflarea romanească de pretutindeni sărbătoreşte ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, luni, 15 ianuarie 2018, Liceul Mihai Eminescu şi Şcolile Generale din Apşa de Mijloc, Apşa de Jos şi Dobric au marcat acest eveniment. Sub efigia lui Eminescu,...

Conducerea liberalilor maramureşeni a demarat un proces de evaluare a organizaţiilor locale pentru a vedea cum stă situaţia înaintea alegerilor de anul viitor. Prin această acţiune liberalii se pregătesc de parlamentare, dar şi de prezidenţiale. De asemenea, tot în această perioadă se desfăşoară alegeri în...

Asociaţia Elevilor din judeţul Maramureş solicită autorităţilor să acorde bursele de merit de la bugetul local. Bursele sunt un stimulent pentru elevi să obţină media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare. Asociaţia a propus Consiliului Local Baia Mare să acorde...

Mâine (duminică, 21 ianuartie 2018), în comuna Apa din judeţul Satu Mare, vor fi organizate manifestări la 166 de ani de la naşterea lui Vasile Lucaciu (născut în Apa, în 21 ianuarie 1852). La ora 12,30, la Casa Memorială "Vasile Lucaciu" din Apa, va...

Juristul Vasile Giurgiu, primarul comunei Cerneşti, ne spune că au început lucrările de reabilitare a sediului primăriei comunei şi blocului de locuinţe, finanţate de Grupul de Acţiune Locale GAL Mara Natur, prin proiectul “Creşterea eficienţei energetice şi amenajarea de spaţii verzi la sediul Primăriei...

Ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, vrea o Lege a Educaţiei mai puţin stufoasă. Demnitarul a arătat că actuala lege are 365 de articole şi peste 1.500 de aliniate. "Nu ar trebui să aibă mai mult de 100 de articole. Se intră mult prea mult...

Secţia de fotbal a CS Minaur a început, de joi după-amiază (18 ianuarie), antrenamentele pentru partea a doua a sezonului, obiectivul formaţiei din eşalonul patru fiind promovarea în liga a III-a. Băimărenii ocupă primul loc în seria Sud după prima parte a campionatului, cu...

Un bărbat a fost oprit în trafic, pe raza localităţii Giuleşti, la aproximativ o oră după ce a sustras bunuri dintr-un garaj, din Sat Şugatag. Deoarece nu deţine permis de conducere, iar bunurile sustrase erau în portbagajul maşinii, a ales să fugă de poliţişti....

S-a întîmplat în 13 decembrie 1983. Peste gara din Sighetu Marmaţiei se aşezase o zăpadă bine întemeiată. Dimpreună cu prietenul Gheorghe Mihai Bârlea aşteptam să vină trenul din Bucureşti. Cum întunericul nu se risipise, am putut vedea luminile locomotivei care se apropia de peron....

Expoziţii temporare organizate în străinătate, în ţară şi la sediu, dezvoltarea patrimoniului muzeal prin donaţii, organizarea şi participarea la simpozioane, la manifestări muzeografice specifice şi publicarea de articole, înregistrarea unui nou record lunar de vizitatori, creşterea veniturilor proprii şi derularea în premieră a unor...

Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania începe în forţă noul an. Pentru că 2018 e unul cu o semnificaţie profundă pentru poporul român, fiind Anul Centenarului Marii Uniri, ansamblul a pus la cale un prim spectacol prin care îşi propune să aducă mai aproape de inima...

Luni, 22 ianuarie, de la ora 14, în Amfiteatrul Facultăţii de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare va avea loc o manifestare dedicată poetului Mihai Eminescu, "Cu, despre, pro, Eminescu". Evenimentul este structurat în două părţi: discuţii despre actualitatea sau inactualitatea poetului...

• Dosare penale pentru infracţiuni rutiere • Pe DN 1C, între Baia Mare şi Tăuţii Măgherăuş, s-a produs un accident de circulaţie, cu o victimă, iar şoferul vinovat de producerea lui şi-a continuat deplasarea. În urma sesizării prin SNUAU 112, poliţiştii Serviciului Rutier s-au deplasat de...

Naţionala de U20 a României se reuneşte în primul stagiu de pregătire din 2018, ce va avea loc la Izvorani, între 23 şi 30 ianuarie. Pentru acest prim cantonament, staff-ul echipei naţionale a selectat 32 de sportivi, aceştia urmînd a se reuni marţi, 23...

EDITORIALUL ZILEI