Protecţia artei populare

0
760
Cimitirul din Breb

În cercetările noastre de teren, adesea suntem întrebaţi: Cine trebuie să vegheze pentru a se valorifica truda talentaţilor meşteri în lemn? Sarcini pe această linie îi revin Centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale. Se organizează târguri, dar sunt rare şi mai puţin eficiente, deşi preţurile obiectelor sunt modice. Este nevoie şi de alte forme şi mijloace.
Primăriile şi parohiile s-au implicat prea puţin pe această linie. Drept urmare, cimitirele din sate şi comune sunt invadate de cruci de metal. Un reputat meşter popular, însoţindu-ne într-o cercetare, ne-a arătat un astfel de cimitir: „Vedeţi, domnu’ profesor, în loc să vină la mine să-i fac o cruce frumoasă de lemn, la un preţ modic, prin care să respectăm tradiţia strămoşească, mai bine se duce la un sudor care îi sudează două capete de ţeavă şi zice că i-a făcut o cruce, dar este o blasfemie la adresa Mântuitorului şi a celui răposat. Isus Cristos nu a murit răstignit pe o cruce de metal, ci pe una de lemn. Respectul pentru cei duşi din astă lume este o datorie sacră şi de veche civilizaţie, la toate popoarele. Nu ar fi o familie mai săracă dacă şi-ar comanda o cruce de lemn, ca lumea. Atunci şi cimitirele ar fi veritabile muzee de artă populară, cum au fost multe înainte”.
Da, adăugăm noi, au fost mai multe, iar unele s-au distrus în totalitate. Exemplul tipic ni-l oferă cimitirul din satul Urmeniş, odinioară plin de cruci baroce din lemn, astăzi complet distrus şi invadat de betoane şi cripte. Reputatului cercetător Marius Porumb nu i-a venit să creadă ce a văzut că s-a ales din acest cimitir monument de artă populară. Am rămas surprins când şi la cimitirul nou din Breb, monument de artă populară atât de valoros, cu cruci numai din lemn, au început să apară cripte inestetice, mari, de tip orăşenesc, asta pentru că preotul paroh nu a vegheat…
Dar ceea ce este şi mai trist, în unele sate şi-au făcut apariţia şi troiţele de ţeavă. Oare un sat ar fi mai sărac dacă obştea ar comanda o troiţă monumentală de lemn, care să fie cartea de vizită a acestui sat? Oare nu l-ar determina pe trecător să se oprească din drum şi să înalţe către ceruri o sfântă rugăciune? Acest sat este din Ţara Lăpuşului, aşa că mă gândesc la ce mari meşteri are această zonă, unii specializaţi în troiţe monumentale, precum Nicolae Şerban din Rogoz. În drumul meu către Târgu Lăpuş, comentam cu un prieten despre prea multele troiţe din beton, peste care s-au pus în batjocură tinichele cu chipul Mântuitorului, vopsite în galben, care te fac să-ţi întorci spatele când le vezi. Nu sunt şi acestea blasfemii la adresa Mântuitorului? Astfel de exemplare ne întâmpină în multe locuri din judeţ. Oare cine le pune după bunul plac, fără nici o aprobare? La Episcopia Maramureşului şi Sătmarului există specialişti foarte buni în arta populară religioasă – şi ei trebuie să vegheze. Arta populară religioasă de calitate este un mijloc eficient de educaţie estetică şi religioasă a credinciosului.
Turiştii străini, mai ales, preţuiesc din plin arta populară a lemnului, dovada cea mai ilustrativă fiind „Cimitirul vesel” din Săpânţa, cel mai vizitat sit din ţară, care ocupă un loc aparte între marile situri similare de pe glob. La Rogoz există o mare afluenţă de turişti atraşi de Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” – monument UNESCO. În timpul cercetărilor noastre de teren, am întâlnit turişti români şi străini atraşi de crucile de mormânt din cimitirul acestei biserici, cele mai multe veritabile opere de artă, lucrate de meşterul Nicolae Şerban, din Rogoz, şi de alţi meşteri.
Parohiile ar trebui să vegheze mai mult şi să frâneze construirea de cripte banale, de beton, în cimitirele monument de artă populară. Este şi cazul cimitirului nou de la Breb. Să restaureze anumite obiective monumentale, precum poarta veche de la fosta casă parohială, ce a aparţinut preotului Mircea Antal, aflată într-o avansată stare de degradare.
Mai trebuie să subliniem dispariţia unor cruci din cimitirele de artă populară. La cimitirul vechi, din Breb, am constatat lipsa mai multor cruci de lemn, valoroase prin încărcătura artistică şi vechimea lor. Ar fi nevoie de îngrădirea, inventarierea şi punerea sub protecţie a acestui sit de artă populară. Cercetând crucile vechi din bisericile de lemn, după recente investigaţii pe teren, am constatat dispariţia unor exemplare valoroase, unele datate, precum două exemplare de la Biserica de lemn Budeşti-Susani.
Multe exemplare de cruci vechi de lemn necesită lucrări urgente de restaurare, iar strângerea lor şi alcătuirea unui muzeu al crucii maramureşene ar însemna punerea în valoare şi sub protecţie a unui patrimoniu de artă populară de mare importanţă, care ar putea atrage turişti, cercetători şi iubitori de artă populară.
Maramureşul beneficiază de un patrimoniu de artă populară deosebit, care se individualizează în contextul cărţii noastre de identitate. Oare nu avem obligaţia să-l protejăm şi să-l conservăm, spre a-l feri de la pieire?!

Pamfil BILŢIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.