Înfrîngere la primul amical

0
301

• Sănătatea Cluj-Napoca – CS Minaur Baia Mare 4-1 (2-0) •

Gruparea din eşalonul patru, CS Minaur Baia Mare, a pierdut primul amical al iernii împotriva formaţiei de liga a III-a Sănătatea Cluj-Napoca. Liderul seriei Sud a cedat cu scorul de 1-4 (0-2) confruntarea disputată sîmbătă dimineaţa pe terenul sintetic de la baza Clujana.

Singurul gol al echipei pregătite de Dorin Toma şi Cristian Bogdan a fost semnat de una dintre achiziţiile acestei ierni, Ionuţ Mureşan, care a înscris în minutul 90 cu un şut de la 25 m în poarta goală. Sănătatea a condus cu 2-0 după primele 20 de minute, prin atacanţii Gaşpar şi Ceaca, iar celelalte două reuşite au venit în partea secundă, autor Pintea (11 m) şi un jucător aflat în probe. În lotul echipei băimărene au debutat şi achiziţiile efectuate în pauza competiţională, Ciprian Duruş, Valer Giurgiu, Ionuţ Mureşan, Eduard Juhasz şi Dan Vasyl. De asemenea, CS Minaur nu i-a avut la dispoziţie pe Gabriel Danciu, Tudor Balmoş şi Călin Borota. În schimb, Dorin Toma a testat şi trei juniori de la grupa A1 al clubului, Raul Prodan, David Murugă şi Roland Pohl. CS Minaur a început partida cu Sănătatea în următoarea formulă: Anişoreac – Duruş, Ignat, S. David, A. Tutuţa, R. Lupu, Giurgiu, C. Tutuţa, D. Sabadâş, Bococi, Feraru. Au mai evoluat: E. Juhasz – I. Mureşan, Şerban, Lihet, Serge, Vasyl, Pohl, Murugă şi Prodan.
CS Minaur va evolua în următorul joc de verificare tot împotriva unei echipe din eşalonul trei, sîmbătă, 3 februarie, pe teren propriu, cu Unirea Tăşnad.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.