Liber la transferuri pînă cu 48 de ore înainte de retur

0
175

Perioada de transferuri pentru competiţiile organizate de AJF-uri se încheie cu 48 de ore înainte de începerea returului, respectiv cu 48 de ore înaintea primei etape din anul 2018 pentru competiţiile ce se desfăşoară în sistem play-off/play-out – aşa sună hotărîrea Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal din 29 ianuarie. În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. 4 din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, jucătorii legitimaţi la nivel de AJF ulterior încheierii perioadei de transferuri a FRF (19 februarie) nu pot participa la jocurile echipelor clubului ce evoluează în competiţiile organizate de FRF.

Înscrieri pentru cursuri de licenţă UEFA A şi B

Şcoala Federală de Antrenori anunţă startul înscrierilor pentru cursurile de licenţă UEFA A şi B. Pînă în 15 februarie, cei care doresc să se înscrie la cursu­rile de licenţă UEFA A organizate de Şcoala Federală de Antrenori îşi pot depune dosarele. În perioada 10 februarie – 1 martie, îşi pot depune dosarele candidaţii care doresc să urmeze cursurile licenţei UEFA B. În perioada 1 februarie – 1 martie, Şcoala Federală de Antrenori anunţă organizarea în premieră a cursurilor de licenţă UEFA B în teritoriu. Cursurile se vor desfăşura la Alba Iulia, iar dosarele de înscriere se pot depune la sediul AJF Alba.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.