Maria Seraz, coregrafa de dans popular a copiilor de la Palatul Copiilor

1
875

Maria Seraz iubeşte dansul de când se ştie. „Eu dansez când gătesc, dansez când fac curăţenie, dansez tot timpul”, afirmă dansatoarea. În anul în care a dat admitere la liceu, s-a înscris pe ascuns şi la Şcoala Populară de Artă din Bistriţa la specializarea dans popular. Astfel, i-a pus pe părinţii săi în faţa faptului împlinit. Deşi aceştia doreau să-şi vadă fata doctoriţă, au fost nevoiţi să-i accepte dorinţa de a studia dansul. În scurt timp, talentul Mariei Seraz a fost remarcat de coregrafi, aşa că a ajuns să facă parte din ansambluri profesioniste. La terminarea liceului a dat examen la ansamblul băimărean condus de maestrul Valeriu Buciu. Deşi mai veniseră şi alte bistriţence, a fost singura din judeţul său natal admisă în corpul de balet al instituţiei culturale. De-a lungul timpului, Maria Seraz a avut şansa să viziteze întreaga lume, a făcut parte din diverse corpuri diplomatice, dar a obţinut şi numeroase premii. Acum este profesor coordonator la cercul de dans popular din cadrul Palatului Copiilor Baia Mare şi mărturiseşte că profesia de dascăl o împlineşte.

De la joacă la cariera de dansatoare

R: Aveţi în spate o carieră impresionantă ca dansatoare şi ca dascăl într-ale dansului. De când v-aţi apucat de dansurile populare?
M.S.: Aş putea spune că m-am născut dansând. Asta mi-am dorit de când am venit pe lume. Am în spate peste 33 de ani de dans. Undeva la vârsta de 12 ani am început să dansez. Am cochetat cu dansul mai serios, asta însemnând să fac parte din formaţia de dansuri a locului natal de pe plaiurile bistriţene, din cartierul Viişoara. Chiar în joacă, în gaşca de copii eu eram ini­ţiatoarea. Ziceam că fac spectacol. Puneam în curte băncuţe. Uşa era scena, pe vremuri erau perdele cu motive ţărăneşti în uşă şi perdelele erau cortina. Îi puneam pe copii să cânte, să spună poezii, să danseze. Eu făceam şi pe prezentatorul. De-a lungul timpului, dragostea pentru dans a devenit tot mai profundă. Odată cu intrarea mea la liceu, am mers şi m-am înscris la Şcoala Populară de Artă din Bistriţa fără să ştie părinţii mei. Şi când vedeam la televizor dansuri, nu mă dezlipeam din faţa ecranului.
R: Ce au zis părinţii când au aflat că v-aţi înscris la dansuri?
M.S.: Părinţii mei au vrut ca eu să devin asistentă medicală sau doctoriţă. Eu, nicidecum. M-am înscris la Şcoala Populară de Artă şi le-am zis că trebuie să vină să semneze actele. Eu aveam doar 14 ani şi nu aveam drept să semnez. În plus, era nevoie să achite taxa de şcolarizare, ceea ce însemna cam două salarii de pe vremea aceea. Mama a venit cu mine şi când a vă­zut că este taxă, prima dată s-a uitat mirată, a avut o ezitare, apoi l-a întrebat pe profesor până când trebuie să plătească. Eu am fost foarte bucuroasă. Pe parcursul timpului şi-au dat seama că eu asta îmi doresc. După primul trimestru la Şcoala Populară de Artă, am fost trecută în trupa mare de dansuri. Profesorul m-a luat cu el la culegere de folclor. Părinţii mei au văzut evoluţia mea explozivă şi s-au împăcat cu ideea.
R: După ce aţi terminat liceul, unde aţi continuat cu dansul?
M.S.: Pe parcursul anilor de şcoală, am fost atrasă de ansamblurile profesioniste. Cum am fost în Suceava la cules de folclor, m-au chemat. Şi în Baia Mare aveam pe cineva din acelaşi judeţ, Grigore Simionca. El m-a informat că sunt locuri disponibile, să ne prezentăm la examene. Au venit mai multe fete din Bistriţa, însă doar eu am rămas. În 1990, după ce am absolvit liceul, m-am prezentat la examen unde a fost o reuşită. Concurenţa a fost mare. Se punea bază pe talent. Eu şi încă o fată din Baia Mare am luat examenul. Am crescut sub bagheta maestrului Valeriu Buciu.

Dansul popular dus pe toate meridianele

R: Cum a fost colaborarea cu maestrul Valeriu Buciu?
M.S.: Foarte bună. Niciodată nu am avut emoţii de rutină. A ştiut să aprecieze performanţa. A fost foarte impresionat de talentul meu şi de receptivitatea creaţiei coregrafice. Când ne-am prezentat la ansamblu, eu şi încă o fată, în 8 zile, am învăţat 8 dansuri din repertoriul ansamblului pentru că trebuia să intrăm în spectacol. Asta l-a lăsat fără cuvinte faţă de capacitatea noastră de receptivitate.
R: Care sunt amintirile dvs de suflet alături de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania?
M.S.: Sunt foarte multe. Bogăţia unui artist constă în fotografii şi diverse amintiri care să îi rămână după cutreierarea întregii lumi, în locuri unde puţini ajung. Am fost în toată Europa, în Israel, Turcia, Coreea de Sud, Japonia. Am făcut parte din corpuri diplomatice, asta înseamnă că am reprezentat România în lume. Îmi vine în minte expoziţia din Sevilla din 1992, expoziţia din Coreea de Sud, în 1993, Turul Japoniei din 1994. Era o perioadă peste vară, noi nu aveam concediu, ci pur şi simplu schimbam bagajul şi plecam. Am participat la diferite recepţii de la nivel internaţional unde am dansat cu diferite personalităţi din lumea politică sau artistică. De exemplu, în perioada de liceu am dansat Hora Unirii cu Elena şi Nicolae Ceauşescu. Am mai dansat alături de Ion Iliescu, Adrian Năstase.

„Mă regăsesc în meseria de dascăl”

R: Cum aţi ajuns de la profesia de dansator profesionist la cea de das­căl în coregrafie?
M.S.: Aşa a fost să fie. Gândindu-mă retrospectiv la cariera de dansator profesionist, mi-a venit în minte faptul că a fost odată artă adevărată. Continuă să fie. Arta este vie. Asta este puntea între cea de dansator profesionist şi me­seria de dascăl, din prezent. Nu pot să zic că mi-am încheiat cariera de dansator profesionist, pentru că eu continui ceea ce am învăţat de-a lungul anilor de studiu, de la distinşii profesori, coregrafi. Cochetând cu copilaşii, mi-a venit ideea să predau în grădiniţe, şcoli. Am observat că micuţii sunt foarte atraşi când aud muzica populară. Specializarea mea este dansul popular. Cochetez cu toate stilurile de dans.
R: Au drag de dans copiii?
M.S.: Au mare dragoste pentru dans. Se vede acest lucru în solicitările pe care le am. În prezent, îndrum circa 500 de copii la Palatul Copiilor. Trupa de Dănţăuşi a început ca o joacă, apoi în timp mi-am dat seama că sunt foarte talentaţi. Copilaşii au vârste de la 3 ani în sus. Eu zic că unii vor deveni dansatori profesionişti. La aceste cursuri pot participa toţi copiii care iubesc folclorul, dansul. Toţi cei cu vârsta între 3 şi 18 ani.
R: În care latură a profesiei dvs vă regăsiţi mai mult: în cea de dansatoare profesionistă sau în cea de dascăl?
M.S.: Simt că în cea de dascăl. Un dansator este pe parcursul anilor executant. Din postura de dascăl eşti executant, creator, modelator de talente. E mult mai complexă această meserie.
R: V-a ajuns Maramu­reşul la suflet?
M.S.: Am îndrăgit oraşul din prima clipă.
R: Avem şanse să păstrăm tradiţiile în Maramureş?
M.S.: Eu zic că avem, bineînţeles, cu implicarea autorităţilor locale.

1 COMENTARIU

  1. Suntem onorați ca avem șansa ca fiica noastră sa lucreze cu dna Maria Seraz pe care o susținem in tot ceea ce face pentru a educa și modela copiii.Ii mulțumim frumos!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.