Proiectul „Fiecare copil în grădiniţă” continuă şi în anul 2018

0
164

Asociaţia OvidiuRo, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, continuă proiectul „Fiecare copil în grădiniţă”, început în urmă cu opt ani.
Consiliul Judeţean a aprobat să cofinanţeze 50% din valoarea totală a proiectului, adică maximum 30.000 lei. Scopul principal al programului „Fiecare copil în grădiniţă” este să asigure participarea tuturor copiilor cu vârsta între 3 şi 6 ani, proveniţi din grupuri dezavantajate, în sistemul de educaţie. Programul pilot este implementat de Asociaţia OvidiuRo din anul 2010, desfăşurându-se în peste 45 de comunităţi defavorizate din 11 judeţe, inclusiv în Maramureş, şi se adresează unui număr de aproximativ 4.500 de copii preşcolari. Concret, familiile care trăiesc sub limita sărăciei pot primi, în cadrul acestui proiect, tichete sociale pentru grădiniţă, în valoare de 50 lei/lună, dacă îşi duc zilnic copiii la grădiniţă. Cu acest prim pas, Asociaţia OvidiuRo contribuie la educaţia timpurie a copiilor, mobilizând resurse publice şi private pentru a asigura educaţie preşcolară de calitate pentru cei mai săraci copii. (r.p.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.