Angajaţii din învăţământ, la un pas de proteste

0
318

Angajaţii din învăţământ par a fi din nou la un pas de proteste, nemulţumirile lor fiind legate, în special, de efectele Legii Salarizării Unitare, modificările Codului Fiscal şi subfinanţarea Educaţiei. Prof. Ioana Petreuş, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Maramureş, a expus ieri, într-o conferinţă de presă, problemele cele mai stringente cu care se confruntă cei pe care îi reprezintă.

O majorare medie a salariului de doar 3,8%

„Deoarece prevederile Legii salarizării sunt interpretabile, iar Ministerul Educaţiei Naţionale nu a elaborat norme de aplicare sau precizări, chiar dacă atât sindicatul judeţean, cât şi Federaţia (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ – FSLI, n.r.) le-au solicitat în repetate rânduri, au apărut o serie de anomalii şi discriminări, cum ar fi: există diferenţe de salariu între cadre didactice care sunt încadrate pe acelaşi post, au aceeaşi vechime, aceleaşi studii şi grade didactice; sunt profesori care au norma didactică în mai multe şcoli, iar salariul de bază este diferit în fiecare şcoală; cadre didactice cărora le-a fost plafonat salariul la nivelul lunii iunie 2017; cadre didactice cărora nu li se ia în calcul gradaţia de merit la plata cu ora; personal nedidactic care cu 20 de ani vechime în învăţământ are salariu mai mare decât colegul nou angajat, cu 1 septembrie 2017, cu 14 ani vechime în muncă; mai mult, pentru anul 2017, toate sporurile şi indemnizaţiile au fost calculate la salariul de bază aferent lunii decembrie 2016, mai mic cu 15% decât salariul de bază aferent lunii ianuarie 2017”, a punctat prof. Ioana Petreuş, preşedintele SLI Maramureş. Modificările Codului fiscal au adus şi ele diminuări ale veniturilor. Conform Legii citate anterior, începând cu luna ianuarie 2018, angajaţii din învăţământ ar fi trebuit să primească o majorare a salariului de 25%. Însă, în urma revoluţiei fiscale, angajaţii beneficiază doar de o majorare medie a salariului cu 3,8%. „În învăţământ, majorarea de 25% nu a fost alocată pentru compensarea trecerii contribuţiilor în sarcina angajatului, ci pentru că salariile în învăţământ sunt printre cele mai mici din sectorul bugetar, iar prin aplicarea acestei măsuri fiscale salariaţii din învăţământ rămân în continuare în categoria celor mai slab plătiţi bugetari”, a avertizat prof. Ioana Petreuş.

Angajaţi cu fracţiune de normă pentru care salariul net este negativ

Ionuţ Cîrstea, vicepreşedinte SLI MM, Ioana Petreuş, preşedinte SLI MM, Margareta Andreica, secretar executiv SLI MM

O altă modificare a Codului Fiscal constă în calculul contribuţiilor la nivelul salariului minim brut pe ţară chiar dacă salariul este mai mic decât acesta. „Ca exemplu, personalul nedidactic angajat pe fracţiune de normă, chiar dacă are salariul mai mic decât salariul minim brut pe ţară, trebuie să plătească contribuţii la valoarea acestuia din urmă. Astfel, prin majorarea salariului minim brut pe ţară la 1900 lei şi majorarea contribuţiilor angajatului, sunt angajaţi cu fracţiune de normă pentru care salariul net este negativ. Altfel spus, trebuie să ducă bani de acasă pentru a acoperi contribuţiile datorate”, a mai explicat preşedintele SLI Maramureş. Tot potrivit prevederilor Legii Salarizării Unitare, începând cu 1 martie 2018, personalul care ocupă funcţii didactice ar beneficia de o majorare a salariului brut cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018. „FSLI a solicitat precizări cu privire la aplicarea acestei majorări deoarece unii factori în procesul salarizării înţeleg că această majorare s-ar aplica doar cadrelor didactice de predare, nu şi personalului didactic auxiliar, secretari, contabili etc. Conform prevederilor Legii Educaţiei naţionale, în categoria personalului didactic, intră atât cadrele didactice, cât şi didacticul auxiliar. Oricum, această majorare de 20% nu va fi resimţită la nivelul aşteptat şi vehiculat datorită faptului că salariul lunii februarie 2018 la care se raportează va fi mai mic cu aproximativ 21,2% faţă de cel aşteptat prin aplicarea măsurilor Codului fiscal amintite mai sus”, a adăugat prof. Ioana Petreuş.

Sumele alocate în buget nu acoperă nici măcar cheltuielile cu salarizarea

Totodată, preşedintele SLI Maramureş a vorbit despre subfinanţarea sistemului de învăţământ şi Regulamentul de acordare a sporurilor. „Chiar dacă încă din 2011 Guvernul României are obligaţia de a aloca 6% din PIB educaţiei, nici în acest an această obligaţie nu e onorată, ba mai mult, datorită modalităţii de stabilire a bugetului, conform costului standard per elev calculat nerealist, ne găsim în situaţia în care sumele alocate în buget pentru învăţământ să nu acopere nici măcar cheltuielile cu salarizarea până la finalul anului fiscal, aflându-ne, din nou, în situaţia de a solicita suplimentarea fondurilor la rectificările bugetare. Chiar dacă în repetate rânduri am atras atenţia instituţiilor abilitate că acest cost standard per elev nu este calculat realist, cu luarea în considerare a tuturor factorilor, nu suntem ascultaţi”, a subliniat prof. Ioana Petreuş. Mai mult, preşedintele SLI Maramureş a reamintit faptul că regulamentul de acordare a sporurilor este aşteptat încă din 2011. „Până atunci, în baza unor expertizări efectuate de direcţiile de sănătate publică, puteau beneficia de spor pentru condiţii vătămătoare sau periculoase de până la 15% angajaţii care lucrau peste 80% din timpul de lucru la calculator, angajaţii care mânuiau cărţi în biblioteci şi personalul nedidactic care lucra în condiţii grele de muncă. Întrucât, începând cu ianuarie 2011, Inspectoratul Şcolar Maramureş nu a validat statele de plată care cuprindeau acest spor deşi legislaţia permitea acordarea lui şi, în lipsa unui regulament pentru angajaţii care au beneficiat de el şi lucrează în aceleaşi condiţii, SLI Maramureş a câştigat în instanţă sporul pentru condiţii vătămătoare pentru perioada 2011-2015, urmând a continua acţiunile şi pentru perioada rămasă până la zi”, a completat prof. Ioana Petreuş.

Se aşteaptă soluţii în următoarele două săptămâni

De asemenea, în 31 ianuarie, a fost publicat în Monitorul Oficial, Regulamentul-cadru de acordare a sporului pentru condiţii de muncă pentru personalul din învăţământ, aprobat prin HG nr. 34/2018. „Acest regulament îngrădeşte acordarea sporului de încadrarea în bugetul aprobat, care este insuficient pentru mai bine de 90% din unităţile de învăţământ din Maramureş, dar şi de încadrarea în 30% din totalul salariilor de bază calculate pe ordonator de credite. FSLI a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, dar doar s-a mimat dialogul social. Deşi au mărit numărul de ministere, au desfiinţat Ministerul Dialogului Social”, a punctat preşedintele SLI Maramureş. În cadrul conferinţei, Ionuţ Cîrstea, vicepreşedinte SLI Maramureş, a vorbit despre numărul unităţilor cu personalitate juridică, despre faptul că, deşi numărul de elevi este în scădere, în acest an (o mie mai pu­ţin doar la clasa a VIII-a), în judeţul nostru, nu au avut loc comasări de şcoli. Totodată, a subliniat faptul că multe dintre probleme semnalate la timp din teritoriu se rezolvă la nivelul Comisiei Paritare. „Acestea sunt doar o parte din nemulţumirile majore din educaţie. Actualul ministru al educaţiei a primit deja lista cu probleme. Dacă în următoarele două săptămâni nu se găsesc soluţii, FSLI va declanşa acţiunile de protest”, a concluzionat prof. Ioana Petreuş, preşedintele SLI MM.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.