Am avut o tresărire de solidaritate cînd am aflat că maestrul Eugen Doga, celebrul compozitor basarabean, constată înstrăinarea prin recunoaşterea reciprocă a românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Plecînd de la propria mea experienţă în relaţia cu românii din Basarabia şi Bucovina de Nord, am purces pe calea Centenarului tocmai pentru a înlătura, pe cît posibil, acest neajuns. Observat, după cum se vede, şi de alţii. De aceea, ca un preambul la călătoriile de cunoaştere româno-române, voi încerca să schiţez cîteva portrete de personalităţi basarabene. După ce l-am prezentat pe maestrul Eugen Doga, mi-am adus aminte de „prinţul ştiinţei lingvistice”, Eugen Coşeriu. Pe care l-am cunoscut la Festivalul „Lucian Blaga” de la Cluj-Napoca, unde a fost invitat de onoare. Cîteva seri astrale ne-a oferit Eugen Coşeriu. Este un privilegiu să ai asemenea ocazii. Discipolul de la Cluj al savantului, lingvistul Mircea Borcilă socotea opera lui Coşeriu „un moment important în procesul istoric de recuperare a gîndirii ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice româneşti”. S-a născut în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi, în anul 1921. A urmat studii de filologie la universităţile din Iaşi şi Roma. A mai studiat filosofia la Milano. A predat la Universitatea din Montevideo (Uruguay) şi la Universitatea din Bonn. S-a stabilit la Tubingen, unde s-a stins din viaţă în anul 2002. Aici mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tubingen. Savantul a intrat în istorie ca fondator al lingvisticii integrale, care abordează limbajul uman în toată profunzimea lui. A fost supranumit: „Lingvistul secolului XX”, „Colosul din Germania”, „Gigantul de la Tubingen”, „Regele lingvisticii”. Aceste calificative i-au fost aduse pe parcursul anilor pentru talentul său ieşit din comun, pentru meritele sale extraordinar de mari în cercetarea lingvisticii umane. Cunoştea circa 30 de limbi şi vorbea şi scria în 11. Schimba cu uşurinţă limba în care ţinea cursurile. Ordinea era: româna, italiana, spaniola… Versuri scria în limba română, proză scria în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză şi germană.
La Cluj, a prezentat o comunicare despre unitatea limbii române. Ne povestea într-o seară astrală că a menţinut legături strînse cu mediul ştiinţific românesc şi cu baştina, mergînd deseori în satul natal. În calitate de om de ştiinţe, nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate convingerile chiar atunci cînd ele veneau în contradicţie cu un regim sau altul. Lingvistul insistă asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă unitatea limbii române. Ajunge la concluzia că „limbă a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul carpato-danubiano-nistrean care nu poate submina independenţa Republicii Moldova ca stat. Tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă oficială de stat a acestor ţări”. Deoarece graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice. A aruncat o privire specială asupra Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, păstrînd opinia consecventă că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba română, este din punct de vedere strict lingvistic ori o greşeală nocivă, ori o fraudă ştiiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic, este o absurditate”. Opera sa se bucură de o mare apreciere în lumea ştiinţifică. Un cunoscut lingvist japonez, Takashi Tomej, scrie: Eugen Coşeriu, lingvistul secolului XX. Oamenii de ştiinţă spanioli: lumea hispanică s-a integrat prin el în lumea lingvisticii. Grigore Vieru scria despre savant: „Eugen Coşeriu este cel mai de seamă lingvist modern al lumii. Născut în Basarabia, a ţinut cu toată fiinţa sa la această chinuită palmă de pămînt. Evident, marele savant a fost însoţit permanent şi de un mare noroc, venit şi el de Sus, de la Dumnezeu, norocul de a fi vieţuit în străinătate. Dacă locuia printre noi, nu rămînea de mult nici oscior în el. Îl mîncau în primul rînd confraţii. România poate să preţuiască cu adevărat numai valoarea refugiată în străinătăţi sau numai pe cei care s-au dus în mormînt. Ştiind asta, marele savant plecase la timp din ţară. Dar îndureratul său gînd a fost întotdeauna îngemănat cu destinul ei”. În seara aceea astrală, savantul pronunţa cu o tonalitate aparte numele Basarabiei. Aşa-i că puţini aţi ştiut de anvergura ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu? Nemţii l-au recuperat pentru Europa. La Centenarul Unirii Basarabiei cu România, să ne cunoaştem valorile!