Baza meliferă, săracă în Maramureş

0
151

Apicultorii maramureşeni se plâng de faptul că baza meliferă este foarte slabă în judeţ. Acesta este şi motivul pentru care unii sunt efectiv obligaţi să meargă cu albinele „în pastoral”, ajungând în alte judeţe. Totuşi, administraţiile locale ar putea face ceva în acest sens.

Legea apiculturii prevede faptul că primăriile au obligaţia de a fructifica terenurile degradate de pe raza lor teritorială tocmai pentru a spori baza meliferă. Rodica Miholca, aplicultor din Coaş, explică: “Referitor la îmbunătăţirea bazei melifere, există Legea apiculturii nr. 383/24 dec. 2013 actualizată, care la art.8 spune următorul lucru: în scopul îmbunătăţirii resurselor melifere, autorităţile administraţiei publice locale vor folosi cu prioritate terenurile pe care le au în administrare la plantarea terenurilor improprii pentru agricultură, a râpelor, marginilor de drumuri, a spaţiilor verzi, cu arbori, arbuşti şi alte plante ornamentale care prezintă şi interes pentru apicultură. Deci este foarte important de ştiut acest lucru şi de sensibilizat autorităţile să facă acest lucru. Din fericire, în zona noastră s-au făcut plantări de acest fel, către Întrerâuri, spre exemplu, unde s-au plantat salcâmi. De asemenea, s-au plantat arbori pe margini degradate de râuri. Însă baza meliferă în judeţul nostru este foarte redusă. Acesta este şi motivul pentru care noi mergem în Satu Mare, că nu prea avem unde merge la noi în judeţ. Ar fi foarte bine să se facă lobby pe lângă autorităţi în acest sens. Şi cei de la Romsilva ar putea identifica terenuri unde se pot face asemenea lucruri”.

Administraţia Coaş a făcut plantări pe terenurile degradate

Un exemplu pozitiv este administraţia locală Coaş. Astfel, primăria a plantat arbori pe câteva hectare de teren degradat, pentru a spori această bază meliferă şi a veni în sprijinul apicultorilor din zonă. Sabin Raţ, primarul comunei, spune: „Noi avem la nivel de comună în jur de 1.000 ha pădure. De asemenea, avem şi suprafeţe de teren afectate de viituri şi eroziuni pe care deja am luat măsuri şi am plantat cam în jur de 3 ha cu salcâmi. Am făcut acum rost şi de puiet din Iadăra, cam 200, pe care o să-i punem de-a lungul drumului judeţean. Aceştia sunt buni pentru oricine vrea să planteze. Şi împrejurul şcolii avem tei şi salcâmi, tocmai pentru a ajuta apicultorii. Noi mai putem pune la dispoziţie câteva hectare de teren pe care sunt tufişuri pentru sporirea bazei melifere”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.