Seminar de pomicultură la Seini

0
222

Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini, singurul de profil din judeţ, a organizat un seminar de pomicultură „Tăierea şi tratamentele pomilor şi arbuştilor fructiferi”, la care mărul a fost vedetă.

Managerii Mihai Pop, Dan Costantea şi Ioana Kadar au pus la cale o întîlnire a fermierilor din judeţ, Seini şi împrejurimi, cultivatori, dar şi mulţi interesaţi de subiect cu specialişti în acest domeniu.
Au avut loc dezbateri pe marginea expunerilor susţinute cu proiecţii video, de prof. drd. Dan Costantea: „Formele de coroană a pomilor”, „Ramurile de rod şi tăierile aplicate”, prezentat de ing. Rodica Călugăr (DADDR MM), ing. dr. Melania Oltean (Oficiul Fitosanitar MM), „Importanţa aplicării tratamentelor fitosanitare la măr”. Tot de la OFMM, ing. Florin Vanca Roşu a vorbit despre „Măsuri de combatere integrată S.M.R.
Viceprimarul oraşului Seini, ing. Octavian Bodea a prezentat oferta fertilizantelor lichide şi solide produse la Staţia de biogaz, ing. Adriana Dîrlea de la Compania Chemark ROM a promovat produse de nutriţie, inclusiv bio din portofoliu, oferind participanţilor catalogul, pliante şi agende. Inginerii specialişti Daniel Sălăgean şi Cristina Dinu de la Ferma „Găzduţa” din Apa (SM), cu o tradiţie din anul 1954, au informat participanţii despre noile tendinţe în pomicultura europeană ale mărului şi caisul. Au fost prezentate soiuri noi de măr (tolerante la boli – PIXIE Coop 33, EARLY CRUNCH X9589, ANISE, FN3505-354, ROMEO FN3505-014), cais (BIG RED, SAMOURAI, NINJA, KIOTO, EARLY KIOTO) şi păr ( ELLIOT-cultură BIO), toate fiind mărci înregistrate şi regăsite în lotul experimental de la pepinieră. Ele pot fi comandate şi livrate cu certificate VF.
Ing. Ioan Oltean a oferit participanţilor exerciţii practice de tăiere, în această perioadă de repaus vegetativ, pe pomii existenţi în incinta liceului. Ele au fost urmărite cu interes, dar şi cu multe solicitări de informaţii pe parcursul operaţiei.
Evenimentul, aşa cum era firesc, a atras participarea primarului Gabriela Tulbure, care a salutat iniţiativa benefică atît pentru oraş cît şi pentru invitaţi, directorul DADR MM, ing. Virgil Tânţaş, care a atras atenţia asupra faptului că pomicultură în judeţ este în declin, a amendat dezinteresul faţă de pomicultori, prin alocaţii mici, regretînd şi faptul că informaţiile parvin mai greu în teritoriu (lipsa personalului angajat). A îndemnat participanţii la formarea grupurilor de producători, asociaţii, societăţi cooperative, remarcînd importanţa lor. „Din păcate din patru grupuri de producători în judeţul nostru, au rămas doar două, pe care le sprijinim în măsura posibilităţilor noastre, cu toate acestea, vă îndemn să vă asociaţi cu curaj pentru a putea reface pomicultură zonei noastre”, a mai declarat Virgil Tânţaş. Participarea a fost numeroasă, cuprinzînd fermieri din judeţ, multe persoane fizice, dar şi cu alte ocupaţii profesionale, dintre cele mai variate. Un vin cald, sarmale şi pancove oferite de organizatori au contribuit şi ele la succesul deplin al acestei întîlniri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.