Tarife mai mari la salubrizare în Bocicoi

0
465

Cetăţenii din Bocicoiu Mare plătesc mai mult la salubrizare începând din toamna trecută. Astfel, operatorul care le ridică gunoaiele odată pe săptămână a majorat tarifele. Problema deşeurilor este însă una generalizată la nivel de judeţ. Firmele care colectează gunoaiele majorează tarifele, constrânse fiind şi de noile reglementări în domeniul mediului, care le obligă la investiţii suplimentare pentru a se conforma legii.

De asemenea, operatorii de salubritate sunt nevoiţi să găsească tot felul de soluţii temporare pentru a rezolva problema depozitării deşeurilor colectate. Totul se întâmplă din cauza închiderii vechilor gropi de gunoi neconforme, dar şi din cauză că actualul depozit ecologic de la Sârbi nu este funcţional încă. Liviu Lazarciuc, primarul din Bocicoiu Mare, explică: „Noi avem contract cu un operator de salubritate care în fiecare sâmbătă vine din poartă în poartă şi ridică gunoiul. Încă nu îl strânge selectiv. Am înţeles că au ei un loc în care-l depozitează şi apoi îl duc în alte părţi. Cât a fost închisă groapa de la Sighet îl transportau la Oradea. Când au început să care gunoaiele la Oradea, parcă din luna septembrie, tarifele aproape s-au dublat. Gunoiul însă trebuie să-l ducem undeva, ce să facem cu el?! Şi aşa sunt unii, cu un anume grad de civilizaţie, care încă aruncă gunoiul în Tisa, astfel că noi avem de curăţat şi pe acolo. Mai vine şi apa mare care aduce mizerii şi din partea ucrainenilor. Ba ne mai vizitează cei de la Mediu şi sub ameninţări de amenzi noi trebuie să facem curat. Pentru o ges­tionare bună a deşeurilor din judeţ, pe viitor este necesară finalizarea depozitului ecologic de la Fărcaşa, spun eu. De asemenea, oamenii trebuie să fie conştienţi că gunoaiele se aruncă selectiv, deci trebuie educată populaţia că asta este calea cea mai bună. Greu n-ar fi, deoarece cam toată lumea ştie ce înseamnă colectarea selectivă, mai greu e cu punerea ideii în practică. Va încerca fiecare la casa lui să nu mai pună într-un tomberon tot gunoiul, ci să îl separeu puţin”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.