Prutul să rămînă rîu

0
226
Editorial Graiul Maramureşului

Peste exact două săptămîni, se va rotunji veacul de cînd Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărît Unirea Basarabiei cu România. De bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, unii lideri vizionari au fost luminaţi de ziua astrală. Cît m-au ajutat imaginaţia şi lecturile, m-am întors în vreme pentru a desluşi ce i-a determinat pe basarabeni să se unească cu Ţara istovită de război, cu mulţi nehotărîţi şi într-un context internaţional suficient de capricios. Telegrama lui Ion Ianculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, adresată Regelui Ferdinand, era lămuritoare: M.S. Regelui – Iaşi – În numele Sfatului Ţării, care reprezintă poporul românesc din Basarabia dezrobit de jugul secular, aduc Majestăţii Voastre expresiunea credinţei neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu ţara-mumă vede chezăşia desvoltării sale libere, cale neîmpiedecată spre cultura naţională şi dreptatea socială.
Observaţi că Sfatul Ţării a avut în programul unirii nevoia de cultură naţională. Luaţi seama, domnilor guvernanţi şi politicieni care evitaţi să vă referiţi la cultură şi la sat. La 27 martie 1918, Basarabia a fost prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii româneşti – Ardealul, Crişana, Banatul, Maramureşul şi Bucovina – spre sfîrşitul anului 1918 fiind creată România Mare.
Am scris la timpul potrivit despre o mişcare prin care administraţii locale din Republica Moldova au adoptat decizii simbolice de unire cu România. După cum era de aşteptat, această mişcare s-a sufocat în scurt timp. Confratele Răzvan Vancu, critic şi istoric literar, conferenţiar universitar în cadrul Universităţii Bucureşti, este unul dintre cei mai consecvenţi comentatori ai fenomenului basarabean. Cunoscîndu-l mai îndeaproape, urmărindu-i demersul jurnalistic, mă reazim nu de puţine ori pe comentariile lui. Este lucid, bine informat şi optimist. Nu de puţine ori ne-am întîlnit pe aceeaşi lungime de undă în abordarea unor subiecte. El avînd avantajul de a călători mai des în Basarabia. Dar să revin la declaraţiile simbolice de unire. Unii confraţi le-au luat în derîdere. Cu comentarii suficient de năzdrăvane. Eu rămîn la ideea că gestul acelor primari unionişti a fost un semnal de bun augur, o trezire la o realitate, care trebuie bine gestionată, pentru ca Prutul să rămînă doar un rîu, nu un hotar. Liberalii de la Chişinău au depus declaraţia de unire simbolică, dar nici nu a intrat pe ordinea de zi. Primarul interimar Silviu Radu a explicat că „un primar trebuie să unească, nu să dezbine”. Iar la Chişinău locuiesc oameni de mai multe naţionalităţi, care n-au fost întrebaţi dacă sînt de acord cu această iniţiativă, a mai adăugat edilul. Desigur, acei cetăţeni de alte naţionalităţi şi-au cîştigat drepturi fireşti la opinie. Dar nici ei, nici strămoşii lor nu au întrebat pe nimeni cînd au rupt brutal Basarabia din trupul României! Scriam cu puţină vreme în urmă că declaraţiile simbolice de unire au avut un rost de trezire naţională. Eşecul iniţiativei nu este un prilej de bucurie, dar nici de descurajare. Măcar demersurile jurnalistice să ne întărească credinţa în unire. Din păcate, cred că România nu are suficientă deschidere spre Basarabia. Deşi întîlnirea recentă dintre cei doi premieri români mi-a cristalizat un vector proeuropean pentru Basarabia. Uneori ţara românească de dincolo de Prut este abordată unilateral, politic. Mi se pare o greşeală.
Pentru două săptămîni, la Chişinău, vor avea loc manifestări adecvate pentru acest Eveniment. Vor vorbi academicieni, istorici şi cercetători. Îmi doresc ca Prutul să rămînă doar rîu, nu graniţă. Ştiu că nu este atît de simplu precum pare. Dar cînd va fi să se întîmple revenirea acasă a Basarabiei, nu va depinde de un primar interimar, fie el şi al Chişinăului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.