La aniversară – Ioan Es.Pop 60

0
263

Apariţia unui mare poet este întodeauna inexplicabilă. Fie că s-a născut într-o familie nobiliară, cu o solidă moştenire culturală în spate, fie undeva într-o aşezare izolată din câmpie, dintre dealuri ori munţi, misterul ivirii sale e la fel de impenetrabil. Să ne ima­ginăm numai, cu groază, că meteoritul uriaş numit Eminescu, acest Tungus al literaturii române, n-ar fi căzut la Ipoteşti, ci cu vreo trei sute de kilometri mai în nord. Păi n-am fi vorbit noi astăzi de un mare poet ucrainian sau rus? Mutatis-mutandis, cine din sătenii localităţii Varai, unde nu există decât o singură ieşire, spre Şomcuta Mare, şi-ar fi închipuit că la 27 martie 1958 se va naşte un copil plăpând care le va face, măcar în istoriile literare, satul cât de cât cunoscut? După cum, la fel, nimeni dintr-un alt sat îngropat între dealurile transilvane, Vultureni, n-ar fi bănuit că dintre ei va ieşi cineva (Ion Mureşan) care le va înnobila principala plăcere vieţii lor: alcoolul.
Trecând la lucruri mai concrete, trebuie spus că lumea românească a avut un mic şoc în 1994 când a apărut ”Ieudul fără ieşire”. Nu pentru că poetul ar fi venit cu un limbaj nou, cu o nouă paradigmă poetică, aşa cum s-a întâmplat cu ”11 elegii” ale lui Nichita Stănescu, ci cu o nouă, inedită perspectivă asupra propriei biografii, aşa cum a explodat şi în cazul celuilalt foarte valoros membru al generaţiei – sau, mă rog, după sintagma lui Laurenţiu, promoţiei nouăzeci – regretatul Cristi Popescu.
Ieudul, comuna care l-a dat şi pe rapsodul Ştefan Hruşcă, are mai multe ieşiri, dovadă fiind că pe una din ele s-a strecurat spre Bucureşti şi Ioan Es.Pop, unde a mai publicat, harnic, alte şi alte volume inubliabile, printre care ”Porcec”, ”Pantelimon 113 bis”, ”Unelte de dormit”, plus o serie de antologii, în ţară şi străinătate.
În încheiere, ca prieten şi coleg de birou de la MNLR, trebuie, în premieră, să vă dezvălui un secret: în ultima vreme poetul lucrează din răsputeri la o nouă şi importantă lucrare: îşi pune dantura. Nu-mi rămâne decât să-i urez să muşte cu ea din nou, aşa cum numai el ştie, din trupul invizibil al marii poezii române. La mulţi ani, Ioane!
Ioan Groşan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.