Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” – 2.100 de pachete pentru cei nevoiaşi

0
192

Este al treisprezecelea an consecutiv de când Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare face, de praznicele Împărăteşti ale Învierii Domnului şi al Naşterii Domnului, pachete pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare, a precizat ing. Varvara Pop, preşedinta Asociaţiei. Distribuirea pachetelor se face în urma unor anchete sociale efectuate de voluntarele asociaţiei.

Şi anul acesta, la începutul acestei săptămâni, a avut loc acţiunea filantropică de Sfintele Paşti, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Pachetele au fost binecuvântate de Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, şi de preotul coordonator Viorel Bud, în prezenţa Arhim. Dr. Casian Filip, eclasiarhul Catedralei, a preotului Andrei Emil Pop, inspector eparhial, a preotului Florin Vele, inspector social în cadrul Episcopiei, în prezenţa beneficiarilor pachetelor. Este de notat că cei care primesc pachetele sunt de confesiuni diferite, nu numai ortodocşi, iar de pachete beneficiază toţi membrii familiei. Anul acesta s-au realizat 2.100 de pachete pentru familiile cu probleme sociale şi 250 de pachete pentru copii. Pachetele pentru familii au conţinut peste 20 de sortimente de alimente diferite, iar pachetele pentru copii au fost compuse din 15 sortimente de dulciuri, plus ouă şi figurine de ciocolată, ouă roşii. Tânăra Adela Prună a oferit celor prezenţi câteva pricesne interpretate cu măiestrie. La înmânarea pachetelor a fost prezent şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.