Recea, Sat Cultural

0
158

Comuna Recea din judeţul Maramureş a câştigat titlul de Sat Cultural al României. Primarul comunei Recea, Octavian Pavel, afirmă că e un titlu onorant care demonstrează că, dacă vrei cu adevărat să duci mai departe tradiţiile populare, se poate. “Pentru noi a însemnat în primul rând promovarea comunei Recea şi a judeţului Maramureş. Pentru aceasta am dat dovadă de seriozitate şi de perseverenţă în ce priveşte actul cultural. Am demonstrat că putem să păstrăm vii obiceiurile şi tradiţiile populare în fiecare sat al comunei noastre. Dacă vrei cu adevărat, poţi”, a precizat Octavian Pavel.

Octavian Pavel, primar Comuna Recea

Primarul consideră că prin câştigarea acestei competiţii, comuna va avea de câştigat pe plan cultural, dar şi turistic. “Noi am fost una din comunele care nu eram pe harta cu obiective turistice a judeţului. Şi prin acest lucru, am mai pus câteva puncte la proiectul pe care îl facem şi pe promovarea în turism a comunei Recea. Avem balta de la 2 Veveriţe, vrem să amenajăm puţin spaţiul în jurul motelului. Vrem să facem un centru SPA”, a spus Octavian Pavel. Pe de altă parte, în localitate vor continua manifestările culturale începute în anii precedenţi, dar vor apărea şi altele noi. Astfel, în luna mai, în Recea, se va desfăşura o nouă ediţie naţională a Festivalului “Mândru-I dansul pe la noi”. În iulie, va avea loc prima ediţie a Festivalului Gospodarilor, în august, se va desfăşura ediţia a II-a a Festivalului Strugurilor, iar pentru decembrie vor fi pregătite acţiunile dedicate Anului Centenarului Marii Uniri. Ceremonia de jurizare şi desemnare a Satelor Culturale ale României a fost organizată de Asociaţia Cele mai frumoase sate din Romania în parteneriat cu Consiliul Judetean Bacău şi Muzeul Ştiinţelor Naturii din Bacău. Printre câştigători se mai numără localităţile: Sadu (judeţul Sibiu), Miroslava (judeţul Iaşi), Corbi (judeţul Argeş), Vorona (judeţul Botoşani), Drăguş (judeţul Braşov), Bobohalma – Municipiul Târnăveni (judeţul Mureş), Gălăutaş (judeţul Harghita), Moroeni (judeţul Dâmboviţa), Pădureni (judeţul Vaslui), Vălişoara (judeţul Hunedoara), Ţibăneşti (judeţul Iaşi), Ruginoasa (judeţul Iaşi), Piscu (comuna Ciolpani, judeţul Ilfov), Dofteana (judeţul Bacău), Ţigăneşti (Republica Moldova), Ţânţăreni (judeţul Gorj). SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI este un program AFSR iniţiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franţei în România, cu scopul de a promova patrimoniul cultural al satului românesc. Comunele candidate primesc acest titlu, cu condiţia să organizeze pe parcursul acestui an minimum 5 evenimente culturale – expoziţii, festivaluri, concursuri etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei, turismului cultural.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.