Noul preşedinte al Academiei Române

1
192

Prozatorul Cornel Cotuţiu din Beclean mă sună mai ieri pentru a-mi da o veste ştiută şi de mine. Felul în care a pus ştirea în ecuaţie i-a dat prospeţime şi inedit. Mă întreabă prietenul: „Ştii ce zi mare a fost în Joia Mare?” Eram convins că nu se referă la sărbătoarea creştină din Săptămâna Mare, aşa că i-am dat de înţeles că tot el trebuie să mă lămurească.
Îmi spune: „Joi, 5 aprilie, un membru al Uniunii Scriitorilor din România a fost ales preşedinte al Academiei Române!” Adevărat, dar amândoi ştiam că nu această calitate l-a propulsat în fruntea forului academic. Este vorba despre academicianul Ioan Aurel Pop, care anul trecut a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, însă înalta alegere a venit pe linie academică. Rectorul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca este un cunoscut istoric. Tema principală a cercetărilor sale este investigarea istoriei medievale a românilor, a Europei Centrale şi de Sud-Est, instituţiilor medievale româneşti, adunărilor cneziale şi nobiliare. Se referă şi la Maramureşul medieval. Pe lângă activitatea ştiinţifică, Ioan Aurel Pop a avut misiuni diplomatice în SUA şi Italia. Noul preşedinte al Academiei Române a adunat în cărţi de referinţă idei ce pot îndrepta neajunsuri care ne înconjoară.
Rana care ne doare este învăţământul românesc. Cel care se numără printre primii 10 cei mai buni profesori din lume, titlu primit recent în SUA, constată cu durere gradul îngrijorător de analfabetism din România. O altă deficienţă este instabilitatea programelor şcolare. Avem profesori slabi şi mediocri, ceea ce ne determină să scoatem generaţii de absolvenţi la fel. Mai observă că şcolii superioare îi lipsesc încurajarea şi recunoaşterea competiţiei şi performanţei.
Cu un prilej, l-am întrebat: Cum se pot îndrepta aceste mari neajunsuri? Rectorul şi universitarul mi-a răspuns: Din păcate, ideile noastre bune nu sunt luate în seamă. Educaţia este pentru majoritatea decidenţilor politici o anexă supărătoare şi o apăsare la buget. Decidenţii politici, la noi, nu sunt oameni de stat, nu se gândesc la generaţiile viitoare. Cei mai buni absolvenţi nici nu se gândesc să fie profesori.
Ca istoric, este cuprins de o imensă ruşine că nu-i mai învăţăm pe români de ce sunt români şi nu chinezi. De ce locuiesc la Dunăre, la Carpaţi şi la Nistru şi nu în nordul Africii? Tinerii nu mai ştiu cine au fost Seneca sau Hegel, ce este un sonet sau un rondel, stilul bizantin sau o fereastră gotică. La prima vedere, pare bizar că rectorul unei universităţi prestigioase, acum preşedintele Academiei, nu poate face aproape nimic pentru a ridica învăţământul românesc. Idei sunt, dar lipsesc banii. Spune domnul academician că 6% din PIB dat şcolii ar însemna o investiţie care ar spori de zece ori în zece ani şi putem visa la nivelul Finlandei.
Cu profesorul Ioan Aurel Pop m-am întâlnit pentru prima dată în urmă cu peste două decenii. Se poate trăi fără patriotism, l-am întrebat? Mi-a răspuns că „fără patriotism dispare o componentă fundamentală a naţiunii în lume. Ca istoric, trebuie să vă spun că aşa cum un om nu poate trăi fără memorie, tot aşa nici un popor nu poate trăi fără memorie!”
Mi-a spus că Maramureşul a fost întotdeauna aproape de inima lui. „Pentru mine, Maramureşul este esenţial!” Subscriu la cei care-l consideră cel mai mare istoric român în viaţă. Alegerea domniei sale în fruntea Academiei Române va întări acest simbol al spiritualităţii româneşti, poate vocea lui va fi luată în seamă. Mă leagă de domnia sa o veche prietenie. Aşa colaborează la revista „Cronica satului Deseşti”.
Rândurile de faţă au o încărcătură personală, rezemată pe cunoaşterea preocupărilor sale de istoric. Mulţi dintre noi pot constata calităţile omului, profesorului, istoricului care în Joia Mare a fost ales preşedinte al Academiei Române. Da, dragă Cornel Cotuţiu, îţi împărtăşesc şi bucuria de scriitor!

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.