La Deseşti – Sărbători cu lumină şi oaspeţi din Ţara Soarelui Răsare

0
398

Maramureşul este un loc al tradiţiei şi nu e o surpriză faptul că străinii vin aici şi-l descoperă aşa cum este: viu, purtător de datini şi tradiţii, dar şi încercând să ţină pasul cu lumea modernă. Din fericire, chiar dacă aspectul caselor s-a schimbat, sufletul oamenilor a rămas la locul său. Iradiind lumină, înţelepciune, bunătate. „Nu putem să construim nimic fără tradiţiile bazate pe solidaritate şi identitate – spunea criticul de artă Radu Boroianu, prezent la prima ediţie a Conferinţelor de la Deseşti, a cărei întrebare fundamentală era: încotro satul maramureşean? Identitate care începe cu cea a persoanei. Apoi cu cea a familiei. Apoi vine identitatea naţională… Blaga spunea că veşnicia s-a născut la sat şi avea dreptate, şi trebuie să avem grijă să nu ne pierdem veşnicia. Trebuie să ne întoarcem către biserică, să nu uităm că nu trăim separat, ci într-o lume deschisă…”

Mi-am adus aminte de aceste cuvinte privind Deseştiul în zilele Sfintelor Sărbători de Paşti. Cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, aducând oamenii împreună, dar şi speranţa că prin credinţă capeţi linişte şi desluşeşti mai bine tainele vieţii. Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.
Deseştiul, cu biserica sa monument UNESCO, este obişnuit să primească oaspeţi din toate zările. A primit şi în acest an, taman din Ţara Soarelui Răsare. A fost la Deseşti, la Înviere, la Sfinţirea bucatelor, dar şi la Jocul satului, ambasadorul Japoniei în România, Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, şi soţia sa Sachiko Ishii, însoţiţi de Gilda Lazăr şi de Dan Pascariu, cu rădăcini în Maramureş.
Cu sufletul deschis, ne-am bucurat şi în acest an de sărbătoare. Şi ce este mai dătător de speranţă decât să vezi oamenii adunaţi în jurul bisericii. În zile sfinte, în care am primit bucurie din bucuria Lui, lumină din lumina Lui, oferind şi dăruind unii altora iubire şi înţelegere. Şi deschizând poarta şi sufletul la oaspeţi dragi. De altfel, Gilda recunoştea că „nu cred să mai fi sărbătorit vreodată Paştele atât de frumos”.
De prezenţa oaspeţilor de seamă la Deseşti este „vinovat” viceprimarul Vasile Verdeş, pe care îl leagă o lungă prietenie de familia Pascariu. Oaspeţii au poposit la Pensiunea Mara din Deseşti, unde soţii Mărioara şi Dan Merca s-au dovedit a fi gazde excelente. Trebuie spus aici că despre calităţile de bucătar ale lui Dan Merca le-a vorbit oaspeţilor Martin Hulbar, care le-a şi pus la dispoziţie un microbuz care să-i poarte prin Maramureş.
Slujba de Înviere, slujba de sfinţire a bucatelor, cu tot ritualul ei, lumea îmbrăcată de sărbătoare în jurul bisericii, preotul Ardelean, care aduce optimismul credinţei, pentru că aşa este credinţa, e putere, nu încrâncenare, toate la un loc au creat o stare care a trecut dincolo de neputinţele vieţii.

În jurul mesei din casa Ioanei şi a lui Vasile Verdeş, s-a discutat de la tradiţii şi frumuseţea lor până la calităţile de bucătar ale lui Dan Merca, dar şi despre tocăniţa de ciuperci cu mămăliguţă, cum numai Ioana Verdeş ştie să facă. Spre deliciul oaspeţilor. Porci, în japoneză, şi hribe, în limba română, l-au determinat pe Shuichiro, bucătarul Ambasadei Japoniei, care le-a însoţit pe excelenţele lor în Maramureş, să nu se sfiască în a cere reţeta tocăniţei de ciuperci, servită cu mult drag de Ioana şi Vasile Verdeş, pe lângă celelalte multe feluri de bucate specifice sărbătorilor pascale.
A doua zi de Paşti, după vecernie, a urmat descătuşarea energiilor, ţinute în frâu 40 de zile, cât a durat postul. Şi a fost Jocul satului. Unde, cu mic cu mare, cu preotul Ioan Ardelean în frunte, s-a mers la Căminul cultural.
La intrarea în căminul cultural, pe oaspeţi îi aşteptau deseştenii. Bucuroşi de oaspeţi. Un popas bine-venit a fost în Sala „Nichita Stănescu”, unde a continuat discuţia despre cultură şi cei care o fac. A fost o bucurie să le fim în preajmă, să observăm modestia şi uimirea în faţa măreţiei credinţei şi deschiderii oamenilor. A fost bucuria de a fi împreună, fără prejudecăţi, egali în faţa tradiţiilor şi culturii. Să nu uităm că Excelenţa Sa Kisaburo Ishii vine dintr-o ţară care are bine înrădăcinat un set de tradiţii pe care le respectă cu stricteţe, iar morala socială sau obiceiul social al oamenilor sunt puternice.
Vine din ţara cu cei mai mulţi locuitori pe metru pătrat, dar cu cele mai frumoase parcuri, care nu are prea multe păduri, dar împătureşte hârtia la nivel de artă. Vine dintr-o ţară unde tehnologia este adusă la nivel de vârf, dar modestia şi cultul muncii sunt la nivel de cinste.
În Tokyo, sunt vreo 14 linii de metrou şi se estimează că 8 milioane de oameni folosesc zilnic metroul, dar o plimbare cu căruţa trasă de cai, pe uliţele Deseştiului, este incomparabilă.
În jurul mesei la familia Verdeş, dar şi în cuvintele de întâmpinare de la căminul cultural, ambasadorul, preotul Ardelean, Gheorghe Pârja, Vasile Verdeş, înconjuraţi de tineri şi adulţi, animaţi de Măriuţa Pop, s-a vorbit despre Maramureş, despre cât de departe sau cât de aproape este de Japonia – o frontieră culturală, un loc unde istoria şi tradiţia se împletesc, un spaţiu unde zgârie-norii şi poveştile despre samurai şi onoare sunt la ele acasă.
Înnobilarea lemnului prin artă este specifică ambelor zone, iar păstrarea tradiţiilor este mereu o ancorare între trecut, prezent dar mai ales viitor. Constantin Chiriac, cel care face celebrul festival de la Sibiu, sprijinit şi de Guvernul japonez, prezent, şi el la Hoteni, l-a invitat pe ambasadorul Japoniei în România să vadă Grupul „Iza”. A fost interesantă întâlnirea, dar la fel de interesantă remarca lui Dan Pascariu, cu privire la „Feciorii şi fetele de pe Mara”, un ansamblu la început de drum, dar care înseamnă viitorul.
Raiul are chipul României, crede Miya Kosei, un japonez care s-a îndrăgostit de vreo jumătate de secol de Maramureş, albumul său, sugestiv intitulat ”Maramureşul Meu”, redând frumuseţea şi căldura sufletească pe care le-a găsit în nordul ţării. Dacă ambasadorul Japoniei făcea referire la artistul fotograf Miya Kosei, Gheorghe Pârja a adus în discuţie un alt nume, cel al savantului Minoru Nambara, care, vorbind şi el despre Maramureş, spunea că nu ştii de unde vine. „Poate din port, din bisericuţele din lemn, din făptura omului… Este un complex de realităţi care converg în a simţi că te afli în satul primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer…”
„Asta este Japonia veche. Asta este Japonia de acum 50 de ani”, spunea Miya Kosei atunci când a intrat prima dată în Maramureş. Iar ambasadorul Kisaburo Ishii ne vorbea despre grija Japoniei de a conserva arta tradiţională a lemnului, înfiinţând şcoli, până la nivel de universitate, care să promoveze şi să ducă mai departe arta lemnului. Inclusiv dogăria!
Jocul satului, unde oaspeţii s-au integrat perfect, de la ţinută pînă la intrarea în horă, a arătat şi el ce înseamnă energia. Şi s-a simţit energia. Dar nu poţi avea energie dacă nu ai tradiţii, dacă nu ai acel acasă al tău. Privind la Deseşti în zile de sărbătoare, poţi să spui că satul nu şi-a pierdut ceea ce are el, adică starea de linişte şi armonie, patrimoniul imaterial, memoria pasivă, oricând putând fi reactivate.
Le-a stat bine ambasadorului şi soţiei sale în portul Maramureşului. Şi Gildei şi lui Dan Pascariu. Care s-au lăsat provocaţi la joc, chiar la învârtita „aşa de complicată şi rapidă”, cum spunea Excelenţa Sa. Aşa se întâmplă când oamenii sunt deschişi dialogului, când înţeleg diversitatea culturală, cea a tradiţiilor şi de ce nu şi cea a mentalităţilor. Că ţăranul Gheorghe Roman din Deseşti nu s-a sfiit s-o ia la joc pe doamna Sachiko şi pe Gilda Lazăr, iar Ioana Verdeş i-a arătat ambasadorului ce înseamnă învârtita arată că tradiţia, cultura, arta vorbesc şi fără cuvinte. Vorbesc cu sufletul în primul rând. Arigatou (mulţumesc), stimaţi oaspeţi!
Dacă timpul îi va permite, Excelenţa Sa, ambasadorul Ţării Soarelui Răsare la Bucureşti, ne va răspunde şi la câteva întrebări pentru revista „Cronica satului Deseşti”.
Iar oaspeţii s-au lăsat în voia deseştenilor, uitând pentru câteva ore de diplomaţie, de rolul de mare putere, de complicatele relaţii internaţionale, dar neuitând de un sentiment adânc înrădăcinat despre mitologia imperială a unui popor foarte muncitor şi disciplinat, înzestrat cu un mod de viaţă distinct.
Maramureşul este un loc al tradiţiei şi nu e o surpriză faptul că străinii vin aici şi descoperă paradisul, cum spunea Miya Kosei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.