Maşina bună cere neamţ

0
66

Sînt elevi români excepţionali, care îşi fixează destinul în diferite colţuri ale lumii. Unii spun că ar fi o realizare, deoarece inteligenţa românească rodeşte acolo unde se aşază, gradele superioare ale tinerilor ne fac cinste. Dacă ne luăm după gloria lor în lume, ne descreţim frunţile. Acolo a fost recunoscut geniul lui Brâncuşi, Eliade, Ionescu, Călinescu ori Cioran, în lumea largă.
Dar eu mă uit la cei rămaşi acasă. Cu toată inteligenţa mea de fost învăţător, nu pot pricepe starea precară a multor tineri care stau între graniţele ţării. Cît despre starea învăţămîntului românesc, tare m-aş bucura să-i aud pe dascăli vorbind. Politicienii nu înţeleg viaţa la catedră, nici cine se află în faţa clasei. Este adevărat, generaţiile actuale sînt suficient de răzvrătite.
Vă prezint o experienţă de urmat, despre care am mai scris. Investitorii germani din Braşov au relansat şcolile profesionale. Gestul lor s-a bucurat de succes şi prezintă un model pentru România. Nu este un experiment pentru olimpici sau pentru elevii buni la învăţătură. Nici măcar nu este preocuparea unor firme care solicită performanţă. Este vorba pur şi simplu de şcoala profesională, cum o ştiam noi pe vremuri, adaptată la timpul în care trăim. Este adevărat, are la bază un model nemţesc, iniţiat şi susţinut de mari investitori străini din jurul Braşovului, care pregătesc meseriaşi pentru industrii de vîrf. Iată că ce a fost aruncat la coş, învăţămîntul profesional din România, desfiinţat de un ministru al Educaţiei, este imperios cerut de realitatea economică. Vedem cu ochiul liber că ţara duce o lipsă cronică de meseriaşi. Citesc în presă că sloganul acestor şcoli este: „Joaca e joacă, şcoala e şcoală”!
După Revoluţie, industria românească a fost închisă, vărsată la fier vechi ori lăsată în paragină. Nici acum nu-mi iese din cap deviza unui premier român: industria românească este un morman de fiare vechi! Acesta a fost semnalul distrugerii. De şcolile profesionale s-a ales praful, iar în 2009 au fost îngropate. Se simte nevoia revigorării lor la standardele timpului prezent. Cum se procedează? Din clasa a IX-a, elevii fac practica la firme importante, alături de meşteri pricepuţi. Meseria se dăruieşte. Climatul este exigent, nu se admit absenţe de la cursuri, nici medii sub 6,50. Aceste condiţii sînt răsplătite cu burse asigurate de stat şi de firmele străine. Doar cei care nu vor nu au un loc de muncă asigurat la finalul cursurilor. Şcolilor profesionale de la Braşov li s-a dus vestea. Inclusiv părinţii, care vedeau şcoala profesională ca pe o pedeapsă pentru copiii lor, au înţeles lumea în care trăiesc. S-au dumirit că orice meserie, făcută cu pricepere, înalţă omul. Nevoia de forţă de muncă este atît de mare încît trebuie găsite soluţii. Iar Clubul Economic German a înţeles că nu se mai poate continua cu promisiuni. Aşteptările trebuiau stopate. Modelul a convins cîteva autorităţi locale. Cel mai bun s-a dovedit a fi cel german, în care firmele private se asociază cu autorităţile locale şi fac şcoli profesionale în sistem dual. Statul plăteşte salariile profesorilor, iar firmele vin cu partea lor, asigură ateliere de practică şi alte oferte sociale.
Un ministru al Educaţiei, şcolit prin străinătate, a înţeles solicitarea investitorilor. Aşa a luat fiinţă Şcoala Profesională Kronstadt. Cînd scriam, în urmă cu cîţiva ani, despre această iniţiativă, absolvenţii luau drumul Germaniei. Acum, ei lucrează în România. Cine vrea şi poate are calea deschisă spre facultăţi. Neamţul gîndeşte practic: ai o meserie, te-ai asigurat pe viaţă.
Am auzit că modelul german are audienţă în ţară. Primăria Iaşului s-a aliniat, vine vorba că şi Baia Mare. Îmi aduc aminte de o poveste cu tîlc a lui Tudor Arghezi. În vremea aceea de început a vechii societăţi, maestrul a fost dus la Studioul Buftea, să vadă aparatura sofisticată. După o vreme, Arghezi spune: „Bine, bine, dar maşina bună cere neamţ!” Trageţi singuri învăţămintele acestei întîmplări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ