Nicolae Pop, douăzeci pînă la sută

0
87

În urmă cu 80 de ani (18 aprilie 1938), Hijurile Cicîrlăului au tresărit, căci s-a născut pruncul Nicolae, un băiat care primea harul culorilor şi avea să urce pînă la rangul de pictor, alături de cel de dascăl de desen şi istorie în comuna Apa din judeţul Satu Mare, dincolo de Seiniul maramureşean.
Depărtarea de casa părintească şi de satul piemontan al neamului său l-a transformat într-un observator nostalgic, s-a stabilit în cîmpia Someşului şi visa dealurile cu viţă-de-vie din Cicîrlău, iar vara, cînd ajungea la locul de sub castani, ducea dorul atelierului din casa sa luminoasă, plin de mirosul pigmenţilor, unde adăstează în faţa şevaletului şi îşi colorează gîndurile.
A rezultat un păduros cutremurat de vederea Himerei celei mari, iar la şcoala din comuna Apa a ţinut “puii de vrabie” în palme şi a suflat asupra lor praful istoriei şi paleta de acuarele, marcându-i vreme de 40 de ani. O perioadă de un mandat administrativ, Nicolae Pop s-a străduit să fie şi primar, cedînd ispitei politice postrevoluţionare de a pune comunitatea pe traseul democratic european.
Dacă intri în comuna Apa, pe oricine vei întreba de Pictor te va îndrepta fără greş spre casa domnului profesor Nicolae Pop. La fel, dacă vei întreba de Pictoriţă, oamenii îţi vor spune că Maria Mariş Dărăban i-a fost elevă şi l-a depăşit în despărţire. Pe cei doi i-au unit culorile pămîntoase şi minerale, diafane şi brutale. Tot ce-ţi arată unul îţi ascunde celălalt, şi invers.
Ne întoarcem în atelierul lui Nicolae Pop, care poimîine împlineşte 80 de ani. Of, cîte imagini din copilăria cicîrlăuană au rămas nepictate!? Nu se va întoarce pe dealul cu vii, azi cartier cu vile, însă sufletul i-a rămas întreg în vechile vremuri. Multe dintre picturile sale reprezintă spaţiul zimţat al munceilor de rocă vulcanică stinsă, pe care i-a adus la incandescenţă. Priviţi-i lucrările şi veţi vedea cum cîmpiile se transformă în dealuri şi dealurile în munţi ce aruncă lavă de un roşu aprins. Lumea sa interioară este vulcanică, creaţiile plastice sînt formidabile în tăcerea lor.
L-am cunoscut tîrziu pe Nicolae Pop, era prieten cu primarul Vasile Vinţ din Cicîrlău, făceau schimburi, un tablou cu flori pe un butoi de vin roşu. Fie ca vremurile să nu se schimbe, Nicolae Pop să picteze lava incandescentă, iar noi să bem din lichidul acela care te face să fii viu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.