Peste 3.800 pachete cu ţigări confiscate

0
170

Marţi, 17 aprilie, în jurul orei 22.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din Sighetu Marmaţiei a observat în apropierea frontierei de stat trei persoane care transportau către interiorul ţării colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea celor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi s-au dispersat către teritoriul statului vecin.
Pe timpul acţiunii, s-a tras un foc de avertisment, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, fiind reţinută o persoană, cetăţean ucrainean, Anatoli A., în vârstă de 20 de ani.
Imediat au fost informate autorităţile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a descoperit 8 colete care conţineau ţigări. Drept urmare, bărbatul împreună cu ţigările au fost duşi la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, unde, în urma inventarierii au rezultat 3.870 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 45.300 lei, care au fost confiscate.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.

Doi migranţi prinşi la frontieră

Marţi, 17 aprilie, în ju­rul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din Jimbolia, judeţul Timiş, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, două persoane care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interior, pe jos, pe câmp.
Ajunse pe teritoriul României, la aproximativ 500 m de PTF, persoanele s-au ascuns în vegetaţie şi au aşteptat până când un autoturism a venit şi i-a preluat. Imediat, poliţiştii de frontieră au oprit autoturismul, moment în care cei doi au sărit şi au fugit pe câmp. Poliţiştii de frontieră i-au reţinut pe cei doi şi i-au dus, împreună cu şoferul, la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean turc şi un cetăţean din Kosovo, în vârstă de 31, respectiv 32 de ani, iar şoferul autoturismului este cetăţeanul sârbo-francez R.A., în vârstă de 35 de ani.
Totodată, s-a stabilit faptul că cei doi au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei cu ajutorul călăuzei sârbo-franceze.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faţă de cei doi cetăţeni străini, şi trafic de migranţi pentru cetăţeanul sârbo-francez, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

BMW X5 căutat în Anglia, descoperit în Sighetu Marmaţiei

Marţi, 17 aprilie, în jurul orei 18, un echipaj mobil din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei a identificat şi oprit pentru control, în Sighetu Marmaţiei, un autoturism marca BMW X5, condus de Ştefan B., în vârstă de 28 ani, domiciliat în judeţul nostru.
În urma unor verificări, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Anglia, în cursul lunii martie.
Autoturismul marca BMW X5, în valoare de 94.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.