Iad în raiul de acasă

0
77

În cartea „Comori ale patrimoniului natural maramureşean”, de Ioan Nădişan şi Marcian Bîrda, scrie că judeţul Maramureş este un colţ de rai, un plai minunat, cu arii protejate de mare valoare naturală, rezervaţii forestiere, peşteri şi lacuri glaciare, codri seculari, floră şi faună sălbatică rară. Acelaşi volum prezintă şi cealaltă faţă a realităţii şi pericolele ce ne pîndesc dacă nu protejăm mediul şi natura înconjurătoare, ceea ce o face şi mai valoroasă.
Umblînd la pas prin Maramureş, te poţi extazia în faţa minunilor create de natură, dar în acelaţi timp te poţi şi întrista cînd observi că mulţi oameni şi autorităţi nu respectă moştenirea pe care o avem, cu toate că legea ne cere să conservăm patrimoniul natural. Expusă în cele 400 de pagini, se impune concluzia că avem nevoie de educaţie ecologică europeană, de un comportament adecvat faţă de mediul înconjurător.
Cum putem păstra aceste comori? Prin lecţii de informare şi învăţare, precum cele din volumul autorilor, spre conservarea biodiversităţii – acesta este imperativul secolului XXI. Nu-i un orgoliu al naturaliştilor, ci un răspuns obligatoriu la criza globală de mediu ce afectează nu doar Maramureşul (rănile sale ne dor cel mai mult, afectîndu-ne personal), ci ţara şi lumea toată. Beneficiile primite ne determină să respectăm creaţia. Măsurile luate de stat, inclusiv de cel român, duc la stoparea declinului, cel puţin în unele părţi, însă adesea agresiunea asupra naturii este prea puternică.
Foarte buni cunoscători ai Maramureşului, autorii cărţii înregistrează bunele şi relele întîlnite în cale. Pădurile de stejar şi gorun sînt tot mai rare, le găseşti la Fersig, Ocna Şugatag şi Ronişoara. Pe lista roşie, se află animale pe cale de dispariţie, nu le mai poţi fotografia în natură (noroc cu arhiva şi internetul). Maramureşul are 35 de arii protejate, primele din 1962 şi continuînd în 1971, 1977, 1994 şi în anul 2000, cele mai mari fiind parcurile naturale Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului. În total, sînt protejate 160.780 ha, un sfert din suprafaţa judeţului este supusă noilor reguli, paznicii fiind instruiţi să distingă între protecţie integrală, management durabil (sînt permise doar unele activităţi tradiţionale ale locuitorilor) şi dezvoltare durabilă (este acceptat păşunatul animalelor domestice). Rezervaţiile mici nu sînt păzite, se află în custodia unor asociaţii de protecţie a mediului.
Plantele rare au o şansă în plus să supravieţuiască dacă nu sînt cunoscute: floarea-de-colţ riscă pentru că e recunoscută uşor de montaniarzi şi … pusă la presat. Animalele au şanse mici să scape de vînători şi braconieri cu lunetă (se amestecă adesea), ceea ce se vede din statisticile privind vînatul: în 1986, existau în Munţii Pietrosul Rodnei 344 de capre negre, iar în 2016 au fost numărate 99! Au dispărut multe vertebrate/mami­fere/pă­sări din cauza braconajului şi a vînătorii excesive, însă nu se pune problema interzicerii totale a vînătorii, ci sînt căutate soluţii, cu ajutorul fondurilor europene, pentru gestionarea durabilă a carnivorelor mari, de exemplu. Avem nevoie de studii mai multe privind periclitarea speciilor sălbatice, iar statul este cel care trebuie să-şi asume rolul de protector.
Mitizarea Maramureşului trebuie depăşită, repetăm în zadar că trăim într-un muzeu-viu, ultima civilizaţie rurală, sîntem model de salvare a speciei umane, cuvinte spuse de japonezi şi englezi, dar noi ştim adevărul. Respectul faţă de natură scade, maramureşeanul nu mai protejează pădurea, devine propriul său duşman şi victimă a acţiunilor de distrugere a mediului prin exploatare intensivă, suprapăşunat, cules excesiv, turism agresiv… Cartea lui Ioan Nădişan şi Marcian Bîrda are miez uman, ne face să dorim să respectăm natura, ceea ce îi dă o notă de originalitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ