Iluzia imperială

0
121

Credeam că după aderarea la Uniunea Europeană vom avea o viaţă liniştită, însă problemele cotidiene şi existenţiale ne macină în forme presante. Pericolul vine din adaptarea mai dificilă decît ne aşteptam la legile occidentale, aşa că românii resimt acut efortul de europenizare accelerată, cu toată toleranţa interioară de care dau dovadă. Dacă europenii nu se lasă, n-ar trebui să o facem nici noi!
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit din UE, aşa că piaţa muncii a devenit mai fragilă, punînd în pericol joburile multor români, însă nu putem schimba obsesia insularilor că prin conservarea Imperiului (care în fapt nu mai este) vor putea ocoli şi respinge „mahalaua” europeană. Pretenţia englezilor de a fi unici a generat circulaţia rutieră pe stînga, păstrarea titlurilor nobiliare medievale, menţinerea unităţilor de măsură antice şi la lira sterlină nu renunţă cu nici un preţ. Ca efect, Canalul Mînecii se lărgeşte şi apare un alt pol de putere, Commonwealth, asociaţia celor 53 de state „britanice”. Pentru europenii de rînd, Brexitul creează o tristă separare, o abureală a începutului, atractivă pentru imitatori. Tendinţele centrifuge şi separatiste devin soluţii politice şi pentru unele state europene – de vreme ce ideea izolării nu mai este considerată o afacere păguboasă.
Identităţile naţionale sînt fluide şi adesea idealizăm în exces ţările occidentale – ne gîndim poate că acolo am trăi fericiţi peste poate. Aici, în „mahalaua” Europei, a României, a Maramureşului, sîntem ironici cu tot ce ne înconjoară şi ne arătăm nemulţumirea chiar şi faţă de noi înşine, criticîndu-ne că n-am emigrat la prima şansă – chit că nimeni nu garantează nimic şi riscul de ratare este prezent. Auzim cîntecul sirenelor de pe fluviul Tamisa, cu toată ceara turnată în urechi…
Mai ales tinerii au dorinţa aproape viscerală să găsească rapid oportunităţi de trai într-un oraş foarte mare (Londra), într-o ţară foarte bogată, şi nu-i putem condamna, chiar dacă ştim că unii se vor întoarce răniţi precum fiul rătăcitor. Dragostea de viaţă şi curiozitatea îi determină să creadă că se pot schimba radical şi adesea reuşesc să suporte înstrăinarea. Dacă vor adopta un alt stil vestimentar (provocator), dacă se vor tunde fistichiu, dacă-şi vor face un tatuaj pe gît, nu vor avea o altă viaţă, dar merită să încerce şi aceste forme facile ale subculturii urbane de cartier american.
După luni de muncă, îşi cumpără autoturism decapotabil şi boxe audio din care ies zgomote hip-hop. Smart­phone-ul le schimbă numele (ID), ochelarii de soare purtaţi seara le arată juvenilismul, însă picătura care-i convinge să se maturizeze este dependenţa da salariul lunar, îşi dau seama brusc de faptul că munca uzează şi nu înnobilează. Reacţia carpatină este să-i înjure pe toţi şi pe toate, de regulă politicienii sînt făcuţi vinovaţi de relele din ţară şi din UE. Fugind de sărăcie, supuşi modelelor aculturale, românii acuză dezavantajele celor de la periferia Europei, considerîndu-se pe ei înşişi elită şi dorind să intre în Centru. Cînd apar inerentele discriminări salariale, nemulţumirea ia forma de înjurătură primitivă, care le face nemulţumirea suportabilă, nu mai mult.
Democraţia europeană permite sărăcia şi marginalizarea, întrucît incluziunea şi succesul depind de rezistenţa fiecăruia în faţa provocărilor. Cauzele acestor fenomene ţin de construcţia socială, de emigrarea într-un mediu necunoscut, de suprapopularea urbană, de neglijarea tradiţiei locale, de liberalizarea valorilor. Nimic însă nu ne dă dreptul să fim indiferenţi la semeni, superficiali, egoişti, fie români, fie englezi… Pentru continentul european, există doar alternativa concilierii culturale între popoare şi indivizi, ca soluţie morală, salvatoare. Regatul Unit nu va reveni, probabil, în comunitatea europeană, însă va trebui să renunţe la iluzii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.