Festivalul Naţional de Satiră şi Umor • „ZÂMBETE ÎN PRIER” – ediţia a XVI-A

0
373

• 27-28 aprilie 2018 Vişeu de Sus – Maramureş •

EPIGRAMĂ
PREMIUL I: Gheorghe CONSTANTINESCU – Braşov
La înălţime
În sondaje iarăşi creşte,
E Baron şi se dă mare,
Că pe toţi îi depăşeşte,
Cu un… Cap de acuzare!

PREMIUL II: Nae BUNDURI – Braşov
Cine cântă în familie?
Eu nu-s cocoş cu voce fină,
Dar soaţa mea, împăunată,
Mai bine ar fi fost găină
(Găina tace cîteodată).

PREMIUL II (ex-aequo): Eugen ALBU – Cluj-Napoca
Aproape reală
Vecinul meu, distins baron, –
Chiar dacă nu suntem amici –
Mă cheamă de Revelion
La ei… să stau cu ăia mici.

PREMIUL III: Vasile LARCO – Iaşi
Unui ales local
Participă la vânătoare,
Trofee are peste-o mie,
Iar ca baron de toate are…
Şi coarne… puse de soţie.

PREMIUL III (ex-aequo): Any DRĂGOIANU – Ţânţăreni – Dolj
Noii baroni
Baron local, semeţ, măiastru,
Privit din colţul analitic,
Constaţi că n-are sânge-albastru,
Căci are sângele politic.

Parodii
Poemul propus spre parodiere:

În fiecare zi…
de Romulus Vulpescu
În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.
Ne invadează lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;
Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă,
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

PREMIUL I: Gheorghe BÂLICI – Chişinău
POVARA RUTINEI DE FIECARE ZI
De fiecare dată ne-ntâlnim
În dimineaţa zilei care vine,
Să observăm că încă mai trăim
Şi că ceva pe lume ne mai ţine.
Ne salutăm ca doi amici mai vechi
La ceaiuri aburinde sau cafele
Şi amândoi, cu căştile-n urechi,
Gândim, ca doi străini, la toate cele;
Ne pregătim de lucru şi oraş
Şi-apoi, ieşind şi neavând căinţă,
Simţim că fiecare-i un ataş
De care nu mai ai vreo trebuinţă;
Ne despărţim la colţ şi-o-ntreagă zi
Privim aceeaşi lume, tot mai tristă,
Şi-abia atunci, prinzând a ne trezi,
Ceva-ntre noi vedem că iar există.
În fiecare seară ne-ntâlnim
Puţin mai înţelepţi şi mai tenace
Şi, neavând ce face, ne iubim,
Că altceva ce poate omu’face?!…

PREMIUL II: Elena MÂNDRU – Iaşi
AMĂGITORUL JOC AL BĂRBAŢILOR
În fiecare zi intraţi în joc
Şi vă luptaţi cu sete şi ardoare
Spre-a cuceri un cât mai rodnic loc
Pe-un pisc înalt, chiar dincolo de soare.
Trăiţi cu desfătare noul vis
Ispititor, ca orişice sclipire;
Dar temători de ce vă este scris,
Priviţi de jos distanta fericire.
Vă-nchipuiţi în papion şi frac
Dansând cu domnişoare-nzorzonate;
Vreţi să sorbiţi din cel mai fin coniac,
Gustând şi caviar pe săturate.
Vă veţi trezi, probabil prea târziu,
Din atmosfera asta fantezistă
Spre a ajunge printre cei ce ştiu
Că lumea e, de fapt, cu mult prea tristă!
În fiecare zi intraţi în joc
Şi vă luptaţi cu sete şi ardoare
Spre-a cuceri un cât mai rodnic loc…
Nu disperaţi, aveţi numai răbdare!

PREMIUL III: Laurenţiu GHIŢĂ – Bucureşti
ÎN FIECARE ZI PE CHAT…
În fiecare zi ne batem joc
De vorbe, de gramatici şi de fraze
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de perifraze.
Ne invadează lenea de-a vorbi
Pe care-o anulăm cu-o prescurtare,
Ne reculegem prin emoji şi prostii,
Ce nu permit nici o interpretare.
Ne răsucim pe un vocabular
Însingurat, de treizeci de cuvinte,
Minţindu-ne cu semne care par
Hieroglife scrise pe morminte.
Ne conversăm pe chaturi minimal,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă,
Prea sceptici, şi prea prinşi în virtual,
Ca să mai ştim că poezii există!

PREMIUL III (ex-aequo): Ioan FÂRTE – Baia Mare
PROTESTATARII DE MESERIE
În multe dintre seri îşi bat, ei, joc
De lege, de jandarmi, cu exaltare,
Şi nu-şi dau seama, totuşi, că, în loc,
Stârnesc doar un ocean de indignare
Se amăgesc cu propriul lor vis,
Vis de proteste fără şovăire,
Se-nvârt în universul lor închis,
Şi-aşteaptă lumea-ntreagă să-i admire.
Se caţără pe-un postament posac,
De ură, de frustrări acumulate,
Şi-adesea, fără-a şti de ce o fac,
Îşi urlă-n van lozincile uzate.
Aprind şi luminiţe-ntr-un târziu,
Să-i vadă Europa că există
Că fără dânşii viaţa e „pustiu”,
Şi că, desigur, # ei rezistă.

MADRIGAL
PREMIUL I: Mihai SĂLCUŢAN – Buzău
Vaserul, subiect de festival
Cu luciri de curcubeu
Şi legende fascinante,
Când se varsă în Vişeu
Vaseru-i izvor de … poante!

PREMIUL I (ex-aequo): Any DRĂGOIANU- Ţânţăreni – Dolj
Valea Vaserului
N-ar fi ce este astă vale
Reper turistic, chiar de viţă,
De nu s-ar fi găsit cu cale
S-aibă şi fum de mocăniţă.

PREMIUL II: Petru Ioan GÂRDA – Cluj-Napoca
Tărâm de basm
De mergi cu mocăniţa-n sus,
Pe lângă râul unduios,
Mai tânăr vii de cum te-ai dus,
Asemenea lui Făt -Frumos.
PREMIUL II (ex-aequo): Alexandru HANGANU – Brăila
Valea Vaserului
Vaserul e-o poezie
Ce te-ndeamnă s-o asculţi,
C-un ecou care te-mbie
Printre rimele din munţi.

PREMIUL III: Viorica GĂINARIU-TAZLĂU – Baia Mare
Aşa să rămână
Prin Vaser trece mocăniţa,
Săpată-i calea prin roci dure,
Păşune are mioriţa
Şi-aveţi pe munţi încă pădure.

Gazel
PREMIUL I: Vasile LARCO – Iaşi
Hai, noroc!
Bărbaţii nu prea ştiu ce vor:
A-nvinge e menirea lor.
Dar cel de plâns în astă lume
E cel sărac delăsător.
Nicicând nu vei găsi iertare
De n-ai s-ajungi învingător.
Să lupţi mereu cu-nverşunare
Când eşti un veşnic băutor.
Te laşi învins? E un dezastru,
La un crâşmar să fii dator.
Horincă-i pentru fiecare,
Tu nu bea zilnic un urcior!
Ea pentr-o clipă-ţi face bine
Şi mult mai rău în viitor.
Un păhăruţ e-o alinare,
Abuzul e ucigător.
Când toamna de pe creste vine,
De prune fii culegător.
Şi pită, slană ia cu tine,
Să poţi avea la muncă spor
Iar ţuica fiarbă-a doua oară
În alambic la foc uşor
Şi moartea mai uşor găseşte
La omul cel învins locşor.
Apoi un sfat îţi prinde bine:
Să te insori de eşti fecior!
Iar din biped uşor se-ajunge
În „patru labe”, târâtor.
Bărbaţii bine ştiu ce vor:
Citesc horincă, beau umor.

PREMIUL II: Dorel LAZĂR – Aiud
Ţuica de prună
Din câte ţuici or fi pe lume,
Doar cea de prună-i cu renume.
Când o s-o guşti, vei şti îndată
De ce e căutat-anume.
Pusă-n pahare, cu măsură,
Face mărgele mari, de spume.
Atent să fii cu cine-o bei,
Că nu toţi ştiu să o consume.
Sunt mulţi ce după trei pahare
Devin aşa, nişte huidume.
Şi după iar vreo trei pahare,
Huidumele se fac legume.
Dar un pahar de bei, atuncea
Vesel devii şi faci şi glume.
În Maramureş de căta-vei,
Găsi-vei oameni să te-ndrume
Pe lungul drum al degustării
Şi să te-nveţe ţuica cum e.
Atâta doar, că mai se-ntâmplă
Să ai şi-nvăţături… postume!

PREMIUL II (ex-aequo): Mirela GRIGORE – Buzău
Gazel
Când s-aşterne toamna-n vii,
Bruma cade pe câmpii!
Arde focul la cazane,
Eu mă ţin de grozăvii,
Gust din ţuică zi şi noapte
Şi tot fac filozofii.
Romantismul mă cuprinde,
Fac scenarii mii şi mii,
Sunt alt om, cu idealuri,
Printre cei ce sunt cheflii
Mă ţinteşte Eros iarăşi,
Mă gândesc la nebunii
Si-ajungând din nou acasă
Pe nevastă… o cârpii.

PREMIUL III: Laurenţiu GHIŢĂ – Bucureşti
Ţuica de prună
O ţuică de prună
Prietenii-adună,
Măcar când iau leafa,
O dată pe lună!
Grătarul se-ncinge,
Şi muzici răsună,
Nevestele, masa
Se-ndeamnă să pună,
Copiii-aleargă
În goană nebună
Şi ciorba e caldă
Şi ţuica e bună!
Glumiţe şi snoave
Încep să se spună
Şi viaţa-i frumoasă,
Chiar dacă-i furtună,
Când stăm lângă-o ţuică
Şi bem împreună!

PREMIUL III (ex-aequo): Gheorghe BÂLICI – Chişinău
Gazelul bătrânilor cârcotaşi
Un imbold pe toţi ne-adună
Câteodată împreună…
Ni se face-un dor amarnic
De o ţuică doar din prună.
De nimic nu ne mai pasă,
Spună lumea ce-o să spună.
Nu mai vrem s-avem de toate,
Nici amor sub clar de lună.
N-aşteptăm să vie-o fată,
Fie ea şi una jună.
Vin alegerile iară
Şi în cap pustiul sună.
Ne-au promis să fie bine
Şi-am trăit doar în minciună.
Numai ţuica ne salvează;
Viaţa asta e nebună!

PREMIILE PENTRU VOLUMELE DE UMOR:
1. PREMIUL I – Cartea de epigramă:
Mihai HAIVAS – Joc de picioare în cinci ritmuri
2. PREMIUL I – Cartea de proză umoristică:
Mihai SĂLCUŢAN – Răfuiala
3. PREMIUL I – Cartea de parodie
Petru-Ioan GÂRDA – Ironii sentimentale
4. PREMIUL I – Antologie:
Laurenţiu BĂDICIOIU & Victor MINEA–Noi iubim Mizilul
5. PREMIUL pentru VOLUM DE DEBUT:
Mihai TEOGNOSTE – Alter Ego
Vasile ŢINCAŞ – Catrene 601 fix
6. PREMIUL OPERA OMNIA:
Nicolae MIHU– Popas la borna 80
PREMIUL CENTRULUI CULTURAL-SOCIAL VIŞEU DE SUS
Alexandru CÂŢCĂUAN
PREMIUL CENACLULUI „PUPĂZA”
Viorica GĂINARIU-TAZLĂU.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.