Ţigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord

0
281

În Petrova – într-un microbuz au fost depistate ţigări în valoare de 46.500 lei

Sîmbătă dimineaţa, în jurul orei 6, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii Petrova, un microbuz marca Iveco, aparţinând unei societăţi de transport, în care se aflau mai multe persoane.
Cu ocazia controlului efectuat asupra autovehiculului, în compartimentul pentru bagaje au fost observate mai multe geamantane care conţineau ţigări, de provenienţă ucraineană. În timpul verificării persoanelor din microbuz, un pasager s-a sustras controlului şi a fugit în zona împădurită din apropiere.
Poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, dar bărbatul nu s-a supus, fapt pentru care un poliţist de frontieră a executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată persoana în cauză nu s-a oprit.
În urma inventarierii geamantanelor, a rezultat cantitatea de 3.980 pachete cu ţigări, de diferite mărci, în valoare de 46.500 lei. Ţigările au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În Valea Vişeului – Contrabandiştii au abandonat ţigări în valoare de 45.000 lei

În data de 27 aprilie, în jurul orei 23, un echipaj al poliţiei de frontieră din Valea Vişeului a observat, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Valea Vişeului, mai multe persoane care transportau colete voluminoase.
La observarea poliţiştilor, bărbaţii au abandonat baxurile şi au fugit pe teritoriul statului vecin. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.840 pachete cu ţigări, marca Compliment, în valoare de 45.000 lei, care au fost confiscate.

În Borşa – 41 baxuri cu ţigări în valoare de peste 240.000 lei

Poliţiştii de frontieră din Vişeu de Sus au observat, în zona de frontieră, pe raza localităţii Borşa, mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând, în spate, colete voluminoase şi care se îndreptau spre un autoturism de teren.
S-a acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuându-se somaţiile legale prin voce, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi au fugit, iar autoturismul a demarat în trombă.
Pentru reţinerea persoanelor, poliţiştii de frontieră au executat în plan vertical, cu armamentul din dotare, 9 focuri de avertisment, conform prevederilor legale, dar nici de această dată persoanele nu s-au su­pus somaţiilor şi, profitând de întuneric şi terenul accidentat, s-au dispersat în direcţii diferite.
La faţa locului, au fost descoperite 41 baxuri cu ţigări, de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 20.450 pachete cu ţigări, marca Rothmans, în valoare de aproximativ 240.000 lei, care au fost confiscate.

Mercedes căutat în Marea Britanie, descoperit în Borşa

Poliţiştii de frontieră din Vişeu de Sus au oprit în trafic, pe raza localităţii Borşa, un autoturism marca Mercedes, condus de către cetăţeanul român M. Cristian, de 31 de ani, domiciliat în judeţul nostru.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.
Autovehiculul, în valoare de aproximativ 25.700 euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră până la finalizarea cercetărilor. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.