In memoriam: OSZÓCZKI COLOMAN (decembrie 1931 – mai 2018)

0
165

Numele lui Oszóczki Coloman este strâns legat de istoria Arhivelor Maramureşene, având în vedere faptul că a fost angajat în cadrul acestei instituţii încă de la început. Bun paleograf, şi-a pus amprenta asupra fondurilor şi colecţiilor arhivistice de referinţă (în special cele miniere) aflate în păstrarea şi administrarea Arhivelor Naţionale Maramureş şi a contribuit esenţial la îmbogăţirea tezaurului documentar.

În contact permanent cu informaţia inedită a documentelor, a desfăşurat o amplă şi stăruitoare cercetare. A valorificat documentele atât în cadrul unor expoziţii, cât şi prin publicarea de lucrări, studii şi articole, care se evidenţiază în special prin aparatul critic de excepţie. Oszóczki Coloman va rămâne în istoria Arhivelor ca parte a generaţiei de aur.

Oszóczki Coloman s-a născut la 5 decembrie 1931, în comuna Tiream (Satu Mare). Şcoala elementară a urmat-o în satul natal, anii 1938-1942, în vara lui 1942 înscriindu-se la cursurile Liceului maghiar de stat din Satu Mare, unde a terminat clasele I şi II. În clasa a III-a, s-a mutat la Liceul maghiar din Carei, pentru ca mai apoi să se înscrie din nou la Liceul de băieţi din Satu Mare, unde va termina clasele IV-VII. În anul 1949 și-a susţinut bacalaureatul la  Liceul mixt maghiar din Carei.

La 1 februarie 1951, Oszóczki Coloman a fost numit învăţător-director la Şcoala Elementară maghiară de 4 ani din Sânmiclăuş, unde a predat până la 12 noiembrie 1951, când a fost încorporat la UM 03644 Călăraşi, respectiv UM 03183 Galaţi, fiind la final avansat sublocotenent. După terminarea armatei, s-a înscris la cursurile Facultăţii de Istorie, din cadrul Universităţii „Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care a finalizat-o în anul 1957, când a fost repartizat la Arhivele Statului Baia Mare. În acelaşi an, la 14 octombrie 1957, s-a căsătorit cu Eva Emilia (n. Hager, în anul 1937, la Ghilvaci) – bibliotecar. După un an s-a născut primul lor copil, Coloman (absolvent al Facultăţii de Electronică din Cluj-Napoca), iar în anul 1963 – Toma (absolvent al Facultăţii de Construcţii Civile).

Şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Arhivelor Maramureşene până la 1 ianuarie 1994, când s-a pensionat la limită de vârstă, ocazie cu care a scris următoarele rânduri:

În ceea ce priveşte activitatea publicistică, pe lângă studiile şi articolele din revistele de specialitate şi ziarele locale, i-au reprodus o serie de articole referitoare la: zidurile oraşului Baia Mare, viaţa muzicală a oraşului, sigiliile medievale, şcoala de pictură, muzeul oraşului, breslele, învăţământul minier, Lexiconul Maramureşean.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Colectivul Arhivelor Naționale Maramureș

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.