“Ioan Voicu este poate singurul poet contemporan căruia versurile i-au luat-o înainte, devenind celebre, arhicunoscute în toate mediile sociale. Fără îndoială “Balada fulgerată de vânt” ar putea deveni chiar simfonie…Mai putem remarca un fapt păcălitor al versurilor lui Ioan Voicu: muzicalitatea şi diafanul lor relevă o dramatică şi dureroasă lume spre care se călătoreşte pe un covor de flori, însă acoperă unul de spini”. Alexa Gavril Bâle, prefaţă la volumul “Rău mă dor ochii, mă dor…”, Baia Mare, 2018
Baladă fulgerată de vânt
Rău mă dor ochii mă dor
De durerea frunzelor.
Şi mă fac şi iar mă fac
Vânt de brad şi vânt de fag.
Şi mă duc şi iar mă duc
Până la izvor de nuc.
Şi mă fac şi iar mă fac
Vânt de brad şi vânt de fag.
Cu cine-am plecat nu ştiu
Şi mi-e viaţa ca un râu,
Care curge blestemat
Peste-o margine de sat.
Şi mă duc şi iar mă duc
Până la izvor de nuc.
Şi mă fac şi iar mă fac
Vânt de brad şi vânt de fag.
S-a întâmpla de-a fulgera,
Poate-n roua ce-i călca.
Şi mi se coboară norii
Din pădurile răcorii.
Şi mă duc şi iar mă duc
Până la izvor de nuc.
Şi mă fac şi iar mă fac
Vânt de brad şi vânt de fag.
Rău mă dor ochii mă dor
De durerea frunzelor.
Şi-am să plec fără să ştiu
Dus de dorul meu târziu.
Şi-am să plec fără să ştiu
Dus de dorul meu târziu.
Unde vânt a fulgerat
Fată ce n-a aşteptat.
