Investitorii „bat” la poarta Primăriei Cavnic

0
509

Administraţia publică locală din Cavnic este asaltată, în ultima vreme, de o serie de potenţiali investitori. Afaceriştii îşi exprimă intenţia de a investi în localitate în diferite domenii de activitate: de la exploatarea resurselor naturale, până la turism. Aceştia provin din Germania, Canada, America, dar şi România.
Reprezentanţii primăriei nu s-au aşteptat la asemenea „ofensivă” din partea investitorilor: „Am rămas uimiţi. Unii dintre ei deja au venit şi au intrat în procedură de a face demersuri pentru a derula investiţii în Cavnic. Alţii sunt interesaţi şi suntem în discuţii avansate, chiar în luna mai, sper eu, că vom avea o întâlnire foarte importantă la nivel de Cavnic. Un grup de investitori cu un capital de câteva zeci de miliarde euro vrea să vină aici, la Cavnic, şi să avem o discuţie timp de două zile, timp în care să studieze oraşul. Ei, ca principiu, cam cunosc resursele, cunosc situaţia şi potenţialul oraşului, dar o să-mi prezinte ce propuneri au pentru dezvoltarea unor afaceri şi locuri de muncă aici, la Cavnic”, a explicat primarul oraşului, Vladimir Petruţ.

Interes pentru exploatarea lemnului, cariere şi turism

Zona domeniul schiabil

Concret, afaceriştii sunt interesaţi de investiţii în exploatarea resurselor naturale: minerit, cariere de piatră, lemn, dar şi de turism. Un investitor din afara ţării doreşte să deschidă în Cavnic un parc de distracţii pe perioada de iarnă, dar şi de vară: „O firmă din Germania, foarte mare, a concesionat un teren aici, la Cavnic, şi o să facă un parc de distracţie pe perioada iernii foarte frumos, cu tubbing subteran şi patinoar, iar pe viitor aceştia au în intenţie să dezvolte afaceri pe 7 hectare de teren în zona domeniului schiabil, prin pădure, pe care să facă un parc cu animale fictive, care să poată fi vizitate pe perioada de vară. Va fi un proiect frumos, investiţia se va ridica la 4 milioane de euro. Dacă vom reuşi acest proiect, vom fi atracţia numărul unu în judeţul Maramureş pe perioada de vară”, mai spune primarul. De asemenea, în cadrul vizitei de lucru pe care a făcut-o săptămâna trecută la Ministerul Economiei, Vladimir Petruţ a discutat despre problemele pe care le are în Cavnic. Un lucru este cert: demersurile pentru ca oraşul să devină staţiune turistică de interes local sau naţional continuă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.