Proiectele de reabilitare a drumurilor judeţene pe Valea Izei şi Valea Ruscovei au finanţare

0
76

Două contracte de finanţare extrem de importante au fost semnate vineri, 11 mai, la Palatul Administrativ din Baia Mare, pentru reabilitarea drumurilor judeţene de pe Valea Izei şi Valea Ruscovei. La şedinţa festivă a Consiliului Judeţean Maramureş, organizată în cadrul ”Zilelor Maramureşului – Haida, hai în Maramureş” – ediţia a IV-a, a fost prezent vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Reprezentantul Guvernului a semnat contractele de finanţare pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în valoare de 175 milioane lei, care vizează reabilitarea şi consolidarea a 60 km din drumurile judeţene DJ186 Valea Izei şi DJ187 Valea Ruscovei. La întâlnirea cu aleşii judeţeni şi cu primarii de pe cele două sectoare de drum judeţean au participat şi secretarul de stat în MDRAP, Adrian Gâdea, Paula Pîrvănescu, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului, dar şi parlamentarii de Maramureş, Liviu Marian Pop, Gheorghe Şimon şi Călin Matei. Viceprim-ministrul Paul Stănescu a subliniat că, prin cele două etape ale PNDL, s-a asigurat la nivelul întregului judeţ, finanţare pentru 290 de obiective, în valoare totală de peste un miliard de lei, pentru realizarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi a celor de canalizare, pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor sanitare, pentru construirea şi reabilitarea drumurilor publice, a podurilor şi podeţelor, dar şi pentru extinderea sistemelor de iluminat public stradal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ