Tânjaua Hotenarilor

0
223

În 13 mai, la Ocna Şugatag, s-a desfăşurat a 50-a ediţie a Tânjelei Hotenarilor, eveniment la care au participat locuitorii satului şi mii de turişti veniţi din toate părţile. Pe scena de la Hoteni au urcat, alături de primarul Mihai Ivaszuk şi de Marian Marius Tepei, cel mai harnic gospodar ieşit la muncile câmpului, Paula Pîrvănescu, secretar de stat în Ministerul pentru Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi oficialităţi judeţene.

Cel mai harnic gospodar ieşit la muncile agricole, în anul 2018, în Hoteni, a fost Marian Tepei, un tânăr care s-a căsătorit cu trei zile înainte de ”Tânjaua hotenarilor”. Andra şi Marian Tepei sunt amândoi studenţi în ultimul an, la Medicină. Au ales să rămână în România şi îşi doresc ca, pe mai departe, să muncească acasă, în judeţul lor, în ţara lor. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, i-a felicitat pe cei doi tineri, dar şi administraţia locală din comuna Ocna Şugatag, pentru faptul că au acceptat ca acest eveniment de tradiţie din satul Hoteni să se desfăşoare în cadrul ”Zilelor Maramureşului”. În ce-l priveşte pe Marian Tepei, gospodarul student la medicină, acesta a spus că toţi cetăţenii din sat se implică pentru a păstra tradiţia locală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.