România, exclusă oficial de la Cupa Mondială

0
162

Apelul formulat de Federaţia Română de Rugby în privinţa deciziei prin care „Stejarii” au fost excluşi de la Cupa Mondială a fost respins. World Rugby a menţinut decizia iniţială, emisă de Comisia de Soluţionare a Disputelor pe 15 mai.

Din informaţiile ProSport, această sentinţă poate însemna falimentul federaţiei, deoarece pe lângă excluderea de la turneul final, forul intern mai are de achitat o amendă de 100.000 de lire sterline.
România a fost descalificată pentru că a folosit un jucător neeligibil, Sione Fakaosilea, originar din Tonga, în opt partide din preliminariile Cupei Mondiale. Pentru fiecare meci în care a jucat, prima reprezentativă a primit o penalizare de cinci puncte.
După decizia iniţială, ProSport a discutat cu om important din rugby-ul românesc. Federaţia Română de Rugby nu mai are bani, iar această decizie poate însemna falimentul federaţiei, din două motive:
1. Banii care ar fi ur­mat să ajungă în conturi din partea IRB pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2019 nu vor mai ajunge în România.
2. Amenda uriaşă pentru rugby-ul românesc, 100.000 de lire sterline.
România, Belgia şi Spania sunt naţionalele depunctate cu câte cinci puncte în clasament, pentru folosirea jucătorilor neeligibili. În urma acestei decizii, Rusia e sigură de prezenţa la Cupa Mondială 2019 din Japonia, deoarece urmează să ocupe locul lăsat liber de „Stejari”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.