Badea Augustin, o legendă vie din Ţara Lăpuşului!

0
1288
Suporturi din lemn pentru trofee vânătoreşti

Augustin Butcure din Cupşeni este un meşter popular iscusit din Ţara Lăpuşului, cunoscut în toată zona, dar şi peste hotare. Omul modelează lemnul cu pasiune şi creează articole de artizanat cum nu mai găseşti în alte părţi. A fost prieten şi cu Vida Geza, cu care împărtăşea aceleaşi pasiuni.

Ajuns la o vârstă venerabilă, badea Augustin ar trebui să fie un exemplu de urmat de oricine, prin tot ceea ce a făcut, însă nu reprezintă un tipar pentru tinerii din ziua de azi: „Am 72 de ani, sunt multifuncţional şi sunt fericit că am ajuns până la această vârstă! Dar sunt foarte dezamăgit de tineretul din ziua de astăzi. Ei au toate posibilităţile şi li s-au creat toate posibilităţile să nu facă nimic. Stau toată ziua pe telefon şi nu produc nimic. Bunicul meu îmi zicea: dragul tatei, să nu treacă o zi fără să produci ceva, cât de cât! Dar să stea o zi întreagă şi să bontănească telefonul acela…mă îngrozeşte acest lucru! Şi eu am doi copii şi trei nepoţi, dar fiecare e aşezat la casa lui şi face ceva, a realizat ceva în viaţa asta. Băiatul care-i mai mare e plecat în Spania, că toată lumea merge acolo. Nepoţii au învăţat bine, că n-o fost proşti de cap. Eu am lucrat multe la viaţa mea şi încă fac multe, însă nu-s tare bătrân, da-s de demult… Am rămas aci acasă pe vatra străbună. Tata a fost lemnar, făcea care, pluguri, grape cu rotiţe. Mie mi-a plăcut tâmplăria, de când sunt eu. Deci lucrul cu lemnul şi artizanatul a fost şi este viaţa mea. Dacă ar mai fi odată să învăţ o meserie, tot asta aş face!”.

A fost persecutat de regimul comunist

Produse de artizanat create de badea Augustin

Provenind dintr-o familie mai înstărită, Augustin Butcure a fost persecutat de regimul stalinist, fiind obligat să renunţe, pentru o perioadă, la şcoală: „Din fragedă pruncie, am fost aici în sat la şcoală. După ce am terminat patru clase, că aşa era atunci pe vremea lui Stalin – tătucul nostru, m-am hotărât să merg să-mi câştig un ban. Străbunicul, bunicul şi tata au fost tare prigoniţi de autorităţile de atunci, care ziceau că-s chiaburi, că aveau 10 hectare de pământ. Un chiabur adevărat avea sute sau mii de hectare, nu 10… Aşa că nu am mai avut voie să merg nici la şcoală, numai cei mai de rând, că eu eram fiu de chiabur. În aceste condiţii i-am spus tatei: eu mă duc la oi, că alt mijloc de a câştiga un ban nu am! Du-te dacă aşa vrei, dar eu aş vrea să mai mergi la şcoală, mi-a spus. Dar la şcoală nu am mai avut loc, aşa că m-am dus la oi, unde am stat vreo 7 ani. După aceea, cât am fost eu de prostuc la acea vârstă, mi-am spus: măi, dacă nu merg la şcoală, să fac un pic de pregătire, îs fiul ploii! Zis şi făcut, m-am certat cu baciul odată şi i-am spus: ştii ce, ia tu bota de cioban, că eu am plecat! Dumnezeu să-ţi ajute! Am venit acasă, iar directorul de la şcoală era prieten cu tata, aşa că m-am dus la el să mă ia din nou la şcoală şi pe mine. Începuseră şi aci în sat cursurile de şapte clase. M-a băgat iar în şcoală şi eu la 15 ani eram în clasa a cincea. Eram mai mare ca toţi copiii! Dar nu am avut bai! Am terminat şapte clase, după care m-am angajat la mină la Băiuţ. Dar n-a fost bine, că eram tare slăbănog. Intram şi în mină la Văratec. Am venit de acolo şi m-am angajat la o tâmplărie, să fac ce-mi place. M-au luat la Lăpuşana, în Târgu Lăpuş, unde am avut posibilitatea să mă calific în meserie. Am lucrat aici 14 ani, am fost tâmplar de mobilă, articole tehnice. Calificarea a fost de tâmplar manual universal. Când s-a început cu planuri, prostii din astea, ieşeam cu salar de 1.200 lei, nu puteam face mai mult nicicum. Aşa că m-am dus la un atelier de artizanat, tot în Târgu Lăpuş, unde am mai lucrat patru ani, dar şi acolo tare subţire se câştiga, deşi îmi plăcea ce fac. Pe final, nu se mai câştiga aproape nimic din meseria asta. Aşa că m-am dus din nou în Băiuţ, dar în Flotaţie. Am mai pişcat în flotaţie 22 de ani neîntrerupţi de muncă. Când soseam acasă de la lucru, făceam artizanat, că îmi era drag. De acolo am ieşit în pensie, prin 2004, că m-a scăpat Dumnezeu şi am ieşit şi de acolo. Am cântat şi la taragot pe la nunţi în tinereţe, că mi-a fost drag. Am fost şi diac în biserică, iar astăzi am ajuns să rămân doar eu singur, că au murit toţi cântăreţii de la biserică. De aceea mă mai pofteşte lumea să cânt la slujbe dacă nu sunt cantori”.

Piesele lui de artizanat au ajuns prin toată Europa

Lanţuri din lemn

Gama de produse artizanale pe care le face badea Augustin este una bogată. Meşterul lucrează nu numai lemnul, ci şi cu pielea sau sticla, fiind un artist complex: „Am lucrat în lemn linguri, furculiţe, farfurii, pahare. Am făcut mese, fotolii, cele pe care stăm noi acum tot eu le-am confecţionat. Puţini oameni au fost ca şi mine, aşa de pricepuţi la atât de multe lucruri. Mulţi mă solicită să le fac tot felul de lanţuri din lemn şi alte lucruri, dar eu îi mai refuz. Tocmai ca să vină să înveţe şi alţii cum se fac, dar nu prea am pe cine învăţa, că tinerii nu vor să lucreze, sunt leneşi. La un moment dat i-am spus cuiva să-mi facă rost de nişte piele prelucrată, că lucra în domeniu, şi mi-a adus piele colorată. Aşa că m-am apucat să îmbrac sticlele în lemn şi piele. Atât mi-a trebuit. Toată lumea a vrut din ele, aşa că au ajuns sticlele mele, prin Baia Mare, Lăpuş, Cluj, Bucureşti şi prin Europa. Veneau acasă în vacanţă de prin Spania şi-mi spuneau: badea Augustin fă-ne şi nouă, aşa că făceam zeci de sticle. Au venit la noi la şcoală în sat nişte japonezi, le-am făcut şi lor, că au rămas uimiţi de cum arată”.

A fost prieten cu sculptorul Vida Geza!

Augustin Butcure s-a împrietenit şi cu renumitul sculptor Vida Geza, pe care-l vizita de câte ori avea ocazia: „Când eram mai tânăr, prin anii 70, am fost prin Baia Mare şi m-am dus la ceva expoziţie. M-am uitat eu pe acolo şi am intrat în discuţie cu cineva. Am aflat apoi că este chiar autorul exponatelor, adică Vida Geza. M-a întrebat nişte lucruri, aşa cum m-aţi întrebat dumneavoastră acum, şi apoi a zis: hai pe la mine! Şi m-am dus apoi la casa lui, unde avea nişte cactuşi frumoşi. Erau acolo şi nişte lucruri cioplite aşa, robust, dar să ştiţi că mi-a plăcut. Am stat mult cu el de vorbă, că aveam aceleaşi pasiuni. Am venit des pe la el, aveam şi numărul lui de telefon şi îl sunam. Ţin minte că am băut împreună odată din nişte pahare mici de inox, pe care mi le-a dăruit mai apoi ca amintire de la el. Le am şi astăzi. Am fost şi la înmormântarea lui. Atâţia oameni câţi erau acolo, nu am văzut decât la mitinguri”.
Cât timp am stat noi la el, badea Augustin a avut timp chiar să ne facă o demonstraţie pe viu, realizând un mojar în doar câteva minute, pe care ni l-a oferit mai apoi cadou. Pe fiecare piesă creată, iscusitul meşter îşi pune ştanţa, pentru ca lumea să ştie că obiectul este făcut în frumoasa „Ţară a Lăpuşului”!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.