50 de ani de la admiterea la facultate

0
57

Eveniment inedit la Centrul Universitar Nord Baia Mare. Aici şi-au dat întâlnire cei care în urmă cu 50 de ani dădeau admitere la Facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole. Atunci au fost admişi 50 de candidaţi din 16 judeţe ale ţării, inclusiv o reprezentantă a municipiului Bucureşti. Concurenţa a fost de 9 persoane pe un loc.
Primele emoţii, bucurii şi îmbrăţişări ale revederii s-au derulat pe “Aleea tinereţii”, iar momentul festiv a avut loc în amfiteatrul facultăţii. Au fost prezenţi “universitarii” din anii studenţiei: prof.dr. Ioan Stoicoviciu, conf.univ.dr. Radu Draga, conf.univ. dr Grigorie Ştefănescu, îndrumătorul celor 3 ani de studiu, prof. de educaţie fizică Gheorghe Pop şi foşti studenţi din 7 judeţe. “Este a cincea reîntâlnire pe care o organizez în Baia Mare din totalul celor 6. De aceea consider că suntem o promoţie a iubirii şi am ales ca motto celebrul vers scris de Dante Alighieri, Iubirea mişcă soarele şi celelalte stele. Rezultă că lumina, soarele, stelele şi iubirea au fost create pentru om şi sufletul său nemuritor”, a punctat prof. Radu D. Călăuz, organizatorul acestui eveniment. Într-o atmosferă plină de entuziasm, participanţii şi-au exprimat dorinţa şi speranţa organizării unei noi reîntâlniri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.