Trofeul Festivalului “Ion Petreuş” a rămas acasă

0
452

Baia Mare a fost capitala folclorului românesc în perioada 6-7 iunie. În cele două zile a fost filmată celebra emisiune difuzată pe postul naţional de televiziune, Tezaur Folcloric. Cu această ocazie, s-a derulat şi Festivalul Naţional de Folclor “Ion Petreuş”. În ambele seri, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare au urcat tineri solişti, dar şi artişti consacraţi.

În prima zi de concurs, pe scena Casei de Cultură au urcat 19 concurenţi dornici să scoată în evidenţă valorile moştenite de la strămoşi. Aceştia au demonstrat că “tezaurul folcloric” se află pe mâini bune şi că are şanse să dăinuiască.
“În zilele de 6 şi 7 iunie, pe scena Casei de Cultură au urcat 19 concurenţi care au adus tot ce e mai frumos, mai trainic, mai autentic din zonele folclorice pe care le-au reprezentat în faţa unui public numeros, în faţa unui public entuziasmat de ceea ce a văzut acolo pe scenă şi un public avizat şi cunoscător. Am avut concurenţi din Suceava, Neamţ, Dolj, Ialomiţa, Satu Mare, Sălaj, Maramureş”, a punctat directorul Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, Iuliana Dăncuş.
Tinerii concurenţi au fost la prima participare la un festival naţional. În opinia Iulianei Dăncuş, aceştia au intrat în vizorul unor oameni profesionişti, având în vedere şi componenţa juriului format din specialişti. “Îi felicităm pe toţi, îi susţinem şi le dorim mult succes la următoarele concursuri. Cei care nu au fost premiaţi trebuie să ştie că au câştigat experienţă cântând cu o orchestră naţională şi venind în faţa unui public avizat, afirmaţie susţinută de invitaţii prezenţi la cele două spectacole aniversare dedicate lui Gheorghe Turda şi Angelei Buciu”, a punctat Iuliana Dăncuş.

Distincţie pentru Angela Buciu

Juriul concursului a fost format din: artista Floarea Calotă, Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii, interpreta de muzică populară din Maramureş, Angela Buciu, Petre Giurgi, un virtuos al viorii şi Marinel Petreuş, preşedintele juriului, fiul regretatului Ion Petreuş. La actuala ediţie, trofeul festivalului a fost câştigat de o maramureşeancă: Natalia Cozma din Iadăra.
La categoria solişti vocali, premiul I a revenit lui Ionuş Cocoş – Ialomiţa, premiul al II-lea a fost câştigat de Mădălina Colcer – Zalău, Sălaj şi Alexandru Lilea – comuna Rast – Dolj. Premiul al III-lea a ajuns la Mariana Cuşner – Maramureş şi Liliana Ursachi – Vicovu de Sus – Suceava, iar menţiunea a revenit la Simina Matache – Liteni Suceava şi Cupşe Denis -Baia Mare, Maramureş.
La categoria solişti instrumentişti, premiul I a fost câştigat de Ionuţ Peiu din Suceava, premiul al II-lea a ajuns la Daniel Pop – Dragomireşti, Maramureş, premiul al III-lea a revenit lui Alexandru Cozaciuc – Suceava şi Marius Remeş – Băseşti, Maramureş, iar menţiunea a fost oferită lui Mihăiţă Szabo, sat Şugatag, Maramureş. De asemenea, a fost acordat Premiul Special de Popularitate la secţiunea instrumentişti lui Alexandru Cozaciuc şi un Premiu Special al Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania” lui Marian Buzilă din Satu Mare.
Pe lângă concursul propriu-zis, spectatorii au putut urmări şi spectacole aniversare. Prima seară i-a aparţinut lui Gheorghe Turda şi invitaţilor săi, iar a doua zi, momentul artistic a fost susţinut de Angela Buciu şi invitaţii săi. Ambii artişti au primit cu acest prilej, Ordinul “Sfântul Iosif Mărturisitorul” din partea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, “în semn de înaltă apreciere şi multă preţuire pentru păstrarea şi transmiterea la cel mai înalt nivel cultural şi artistic a folclorului naţional autentic, pentru activitatea artistică de o viaţă, dedicată slujirii valorilor tradiţionale ale neamului românesc şi credinţei ortodoxe strămoşeşti”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.